Răvăşită şi invadată de atârea ori de-a lungul timpului, Polonia este una dintre ţările care îţi poate servi în vacanţă, pe lângă multe metode de recreere şi o importantă lecţie de istorie, ce se întinde de la frumoasele poveşti şi castele ale cavalerilor medievali, la ororile săvârşite la Auschwitz de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la urmele lăsate de regimul comunist, până în prezentul în care Polonia modernă se prezintă foarte bine, pentru o ţară trecută prin atâtea. Mai mult, acestă destinaţie mai înseamnă şi un relief impresionant cu cei mai înalţi munţi al lanţului carpatin, cu numeroase râuri importante, mii de lacuri şi cu un superb ţărm la Marea Baltică.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, Polonia este o ţară sigură din punctul de vedere al criminalităţii, însă ai grijă la buzunare, iar dacă mergi cu maşina încuie uşile când pleci şi evită să laşi bani sau obiecte de valoare, pentru că un număr străin este destul de ademenitor pentru hoţi.

Uşor la calculat banii

Polonia este un stat membru al Uniunii Europene din anul 2004, drept pentru care românii care plănuiesc o vacanţă aici nu au nevoie de viză, însă le vor trebui zloţi polonezi, moneda de schimb a ţării.

Calculul îţi va fi destul de uşor, deoarece cotaţia zlotului este apropiată cu cea a leului (1 euro = 4,26 lei/4,12 zloţi). În marile oraşe vei întâlni „kantor” (casă de schimb valutar) la tot pasul, unde nu se percep comisioane, dar, ca şi la noi, cursurile practicate sunt diferite: în zonele centrale şi în special cele frecventate de turişti vei găsi cotaţii mai puţin avantajoase, dar diferenţele nu sunt foarte mari.

Greu de ajuns

Deşi nu este o destinaţie foarte îndepărtată de ţara noastră, din punctul de vedere al transportului până acolo nu este foarte accesibilă. Zboruri directe spre oraşe din Polonia nu găseşti decât la TAROM şi la Lot Polish Airlines, dar, fiind vorba despre companii de linie, preţurile sunt destul de piperate. Mai poţi combina zboruri ale companiilor low-cost şi astfel, deşi va trebui să faci escală, vei putea găsi bilete ceva mai ieftine.

Nici cu trenul nu găseşti rută directă: CFR are o cursă spre Cracovia cu schimbare în Budapesta, care durează în total în jur de 25 de ore, iar biletul dus-întors costă aproximativ 870 de lei. Probabil cel mai la îndemână mijloc de transport este maşina personală, cu care poţi ajunge fie străbătând Ungaria şi Slovacia, fie prin Ucraina.

Infrastructură sărăcăcioasă

Dacă alegi primul traseu,cel mai des urmat de turiştii români, nu uita că trebuie să cumperi vignetă în fiecare dintre ţări. E bine să ştii că drumurile polonezilor nu sunt prea departe de ale noastre şi pe alocuri sunt în construcţie, aşa că s-ar putea să stai la semafoare. Autostrăzile sunt puţine şi se plătesc.

O vacanţă în Polonia nu presupune o cheltuială foarte mare, ţinând cont că, în mare, costurile sunt apropiate cu cele din România sau, pe alocuri, chiar mai mici, dar, evident, diferă în funcţie de pretenţiile fiecăruia. Serviciile sunt bune, iar oamenii din sectorul turistic sunt foarte amabili şi serviabili.

Engleza o ştiu tinerii

Ca oameni, polonezii nu se deosebesc foarte mult de români,sunt primitori şi sociabili, iar străinii le stârnesc curiozitatea. Nu vei avea probleme de comunicare cu personalul din domeniul turistic, pentru că majoritatea vorbeşte foarte bine engleza şi alte limbi de circulaţie internaţională.

Pe stradă, însă, toate semnele, informaţiile şi inscripţiile pe care le vei întâlni vor fi în limba poloneză, ceea ce înseamnă că va trebui să faci un efort să înveţi puţin din fonetica limbii. Legat de semne, fii atent să nu încurci toaletele, pentru că în multe locuri semnele sunt diferite: un triunghi pentru bărbaţi şi un cerc pentru femei şi cumva polonezii au impresia că marcajul este destul de evident.

Majoritatea tinerilor stăpânesc limba engleză, aşa că pe ei trebuie să-i cauţi pentru indicaţii, mai ales că de obicei sunt gata să te ajute. Cei mai în vârstă însă, mai ales din afara oraşelor mari, vorbesc engleza puţin spre deloc, dar ai şanse mari să dai de vorbitori de rusă sau germană.

Sechelele polonezilor

Printre subiectele delicate la care trebuie să fii atent cum le apordezi cu polonezii se numără, cum era de aşteptat, Holocausul şi, în general, Războiul, care a adus multă suferinţă în rândul polonezilor. Dintre victimele naziştilor, 3 milioane au fost evrei polonezi. Între 1938 şi 1946, populaţia Poloniei a fost redusă cu peste 30%, de la 35 de milioane, la 23 de milioane de oameni.

Ține cont că polonezii sunt foarte apropiaţi de biserică, iar credinţa catolică este pentru mulţi un element important al identităţii lor. Ioan Paul al II-lea, un papă iubit de întreaga lume, în Polonia este de-a dreptul venerat, pentru că s-a născut şi a crescut aici, însă i se atribuie şi un merit important în înlăturarea comunismului din această ţară.

Polonia le oferă vizitatorilor de toate: un turism urban în cele mai importante oraşe ale ţării, brăzdate de urme ale istoriei, un relief vast, ideal pentru expediţii, staţiuni de schi, dar şi litoral la Marea Baltică. Astfel, Polonia poate fi vizitată în orice perioadă, pentru că, stai fără grijă, ai ce să faci aici.

Capitala, împărţită de Vistula

Varşovia este capitala ţării, dar cumva Cracovia o eclipsează, iar cele două oraşe nu sunt nicidecum aproape (le despart un drum de 4 ore şi jumătate).

Capitala Poloniei era unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa Centrală, până la distrugerea lui aproape în întregime din timpul războiului şi ocupaţiei naziste. Varşovia a fost reconstruită aproape din temelii, iar clădirile din centrul vechi au fost restaurate meticulos.

Acum, râul Vistula împarte oraşul în două: Vechiul Oraş şi centrul modern se află în partea de vest şi aici găseşti cele mai importante atracţii turistice. Nu rata aici o plimbare prin Oraşului Vechi, Castelul Regal, care a fost reconstruit după planurile originale, Palatul Culturii şi Ştiinţei, Palatul Wilanów, care a fost construit pentru Jan III Sobieski, la sfârşitul secolului al XVII-lea, şi neapărat Parcul şi castelul Łazienki (sau Łazienkowski).

Frumoasa Cracovia şi tristul Auschwitz

Cracovia este considerată inima culturală a ţării, cu o istorie de peste 750 de ani, este bijuteria Poloniei în materie de arhitectură şi artă şi are avantajul de a fi fost ocolită de distrugerile care au sfâşiat ţara. Cel mai căutat obiectiv turistic este Castelul Wawel şi catedrala fortificată, dar te poţi lăsa purtat de farmecul Oraşului Vechi ca să prinzi atmosfera din Cracovia, pe care o laudă atâţia artişti. La sud de Wawel găseşti Districtul Evreiesc, Kazimierz, locul unde au fost filmate scene din filmul „Lista lui Schindler”.

Cei care ajung în Cracovia nu ratează, de obicei, excursia de câtecva zeci de kilometri până la Oświęcim, localitatea cunoscută mult mai bine pe numele germanizat Auschwitz. Fă un tur al dureroaselor amintiri începând cu Auschwitz I, unde barăcile de cărămidă nu mai ţin acum prizoniere decât dovezile crimelor săvârşite de nazişti şi expoziţiile care te vor ajuta să înţelegi mai bine ce s-a petrecut acolo. La 3 kilometri se află lagărul de la Birkenau, Auschwitz II, o întindere imensă care sprijină barăcile din lemn, martorele atâtor orori. Intrarea este gratuită, atât la Muzeu cât şi la Memorial, însă dacă vrei să faci turul cu ghid, trebuie să plăteşti 33 de zloţi.

Oraşe încărcate de istorie

Sunt multe oraşe din Polonia care merită vizitate, printre ele se numără Gniezno, prima capitală a ţării din secolul al X-lea, care are un frumos centru vechi medieval, Torun, oraşul natal al lui Mikołaj Kopernik, unde merită dă faci o vizită şi Planetariului, Gdańsk, un oraş vechi chiar pe coasta baltică, care a fost şi el reconstruit după război.

Wrocław este un oraş aşezat pe 12 insule şi doar în Veneţia, Amsterdam şi Hamburg vei vedea mai multe poduri ca aici în toată Europa. Mai poţi trece prin frumosul oraş Szczecin, care are un port enorm. La Malbork  poţi vizita castelul Cavalerilor Teutoni, cea mai mare fortificaţie gotică din Europa. O altă oprire recomandată este Wadowice, oraşul natal al Papei Ioan Paul al II-lea.

Schi în Munţii Tatra sau plajă pe ţărmul baltic

Pe teritoriul Poloniei se află Munţii Tatra, la poalele căror vei găsi cea mai populară staţiune montană din această ţară şi „capitala” sporturilor de iarnă de aici, Zakopane.

Dacă mergi în Polonia vara, poţi să petreci câteva zile şi pe ţărmul de la Marea Baltică. Gdansk, Sopot şi Gdynia formează Triada Oraşelor – metropolă a litoralului polonez. Deşi nu este foarte popular în rândul turiştilor români, litoralul Poloniei are multe de oferit. Sopot este una dintre cele mai populare staţiuni de la malul mării şi locul unde te poţi plimba pe cel mai lung ponton de lemn din Europa.

Mâncare bună, dar grea

La capitolul mâncare, când mergi în Polonia aşteaptă-te la o bucătărie puternic regionalizată, bogată, densă şi destul de grea, bazată pe carnea de porc şi pui, varză şi cartofi, multe aluaturi – în special umplute – brânzeturi şi fructe. Nu lipsesc specialităţile din miel, vită, raţă, gâscă şi vânat şi nici cele din peşte, în special cele din crap. Carnea de zimbru este parte a orgoliului naţional polonez.

Pentru o descriere mai pe larg a aceste bucătării din inima Europei, am apelat la specialistul Emanuel Ciocu, editor al site-ului cevabun.ro.

Influenţe germanice şi slave

Două mari familii de popoare au influenţat bucătăria poloneză, care şi-a lăsat şi ea amprenta pe bucătăriile celor două popoare:  influenţele germanice (vizibile în şniţelele, ciolane de porc, asocierile de carne cu fructe, etc.) şi cele slave (resimţite în special prin prezenţa pierogilor şi a supelor  pe bază de sfeclă) .

Polonezii sunt mari gurmanzi. Deşi de multe ori criticaţi pentru că au tendinţa să sacrifice calitatea în favoarea cantităţii, polonezii sunt foarte mândri de tradiţia lor culinară, aşa că ar fi un păcat de moarte să le criticaţi felurile de mâncare favorite.

O zi la masă în Polonia

Micul dejun (sniadanie), începe de la orele 7 şi ţine până pe la ora 10 şi este bogat în pâine, brânză, mezeluri, omlete şi puţină salată. Prânzul (obiad) începe devreme, la ora 11 şi se lungeşte până la ora 15.00. Polonezilor nu le este frică de un prânz bogat, astfel încât un meniu este compus din trei feluri de mâncare consistente. O masă tipic poloneză începe cu supă, alături de pâine albă sau de secară, urmată de felul principal, bogat în carne de porc sau pui, însoţit de nelipsitul cartof şi legume, de obicei crude şi care conţin aproape sigur puţină varză. Masa se încheie cu o varietate de deserturi, polonezii excelând atât în prepararea cât şi în consumarea acestora. De obicei nu se consuma alcool în timpul prânzului.

Cina (kolacja) este servită între orele 18-21 şi luarea ei în oraş începe să devină un obicei popular cu atât mai mult cu cât este stropită bine cu alcool.

Specialităţile poloneze

Bucătăria poloneză este grupată pe regiuni astfel încât multe feluri de mâncare se prepară în mod diferit sau sub alte nume, de la zonă la zonă. Cu toate acestea se pot sublinia câteva feluri specifice. Barszcz, face parte din familia generică a borşurilor slavilor de nord, regăsite şi în Ucraina sau Rusia. Varianta locală are la bază tot sfecla roşie, ceapă, usturoi şi, uneori, nap. De la zonă la zonă, barszcz poate avea sau nu smântână, găluşti, etc. O altă supă (zupa) foarte iubită în Polonia este zurek, o supa fierbinte, groasă, acrişoară, pe bază de secară, cu cârnaţi şi cartofi.

Pierogi, produse de patiserie umplute – fierte, prăjite sau coapte la cuptor, în funcţie de regiune – fac, de asemenea, parte din aceeaşi familie slavă şi polonezi au o adevărată obsesie pentru ele. Pierogi sunt umplute atât cu umpluturi sărate – de la carne la legume – dar şi dulci, cu brânză şi stafide sau gemuri.

Kielbasa, cârnaţii polonezi, sunt diferiţi de tot ceea ce se plimbă prin România sub acest nume şi sunt făcuţi practic din aproape orice fel de carne, de la porc la pui, de la curcan şi vită la zimbru, Cei mai iubiţi sunt cei din carne de porc, bine condimentaţi cu usturoi şi mult piper. Din acestă categorie merită încercat Krakowska, specific regiunii Cracoviei.

Oscypek sunt brânzeturi în formă de fus acoperite cu motive tradiţionale făcute din brânză de capră afumată.
Printre felurile care merită a fi încercate se mai numără: bigos – o tocaniţă pe bază de varză (murată sau proaspătă) şi bucăţi de carne (porc, vită şi chiar pui), facută la cuptor şi servită cu pâine de secară sau de cartofi –  şi Zrazy zawijane – rulouri din muşchi de vită umplute cu felii de castraveţi muraţi, cârnaţi afumaţi şi ciuperci, gătite la cuptor.

Din tradiţia austro-ungară, polonezii s-au ales cu goulash–ul şi cu şniţelul (Kotlet schabowy), servit cu cartofi şi/sau varză murată.

„Dulcele” şi „tarele” polonez

Polonezii sunt mari consumatori de dulciuri aşa că dacă vizitaţi Polonia aveţi grijă la siluetă. Pączki, o gogoaşă umplută cu dulceaţă sau cu cremă de vanilie şi prajită până devine maronie, se găseşte la tot pasul, de la restaurante la vânzătorii stradali. Kremowka este o prajitură  la care se adaugă ciocolată de casă Wawel, disponibilă sub formă de batoane, ambalate simplu. Makowiec este o prăjitură cu mac iubită de polonezi, la fel ca Sernik, o delicioasă prăjitură cu brânză.

În materie de băuturi berile se regăsesc peste tot. Cele mai cunoscute branduri sunt Zywiec, Okocim, EB, Warka si Tyskie. Dar marele motiv de mândrie al polonezilor este vodca. Mari producători de cereale, polonezi produc una dintre cele mai bune vodci din lume. Cele mai vechi referinţe despre vodcă sunt de la începutul secolului XV, din Polonia.

Mărcile Belvedere, Chopin şi Starka  sunt branduri ştiute în întreaga lume de cunoscători. Zubrowka (zimbrul) este o altă vodcă de prestigiu a Poloniei, aromată cu un sortiment de iarbă de stepă din care se regăseşte un fir în fiecare sticlă. Se spune că Zubrowka surprinde mirosul stepei poloneze, unde cresc zimbri, după ploaie.

DEZBATERE:
Ai fost în Polonia ca turist? Spune-ne părerea ta despre această ţară!

DETALII:
Campania GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO va continua luni cu Cehia.
Citeşte şi GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Franţa
Citeşte şi GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Slovenia.
Citeşte şi GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Malta.
Citeşte şi Auschwitz-Birkenau, Disneyland-ul morţii