Am declarat încă de la apariţia sa că programul de guvernare ”Reclădirea României” este, din punctul meu de vedere, cea mai inspirată şi corectă viziune asupra dezvoltării noastre de care dispunem în acest moment.
Denumirea Programului ”Reclădim”, ne duce spre includerea acestuia în tipul de politici economice de construcţie/reconstrucţie. Rezultă că se doreşte ”o altă” Românie, reclădită (probabil de la zero dacă este o ”re”clădire ) în conformitate cu alte standarde, alte principii şi alte valori.
Ca la orice activitate de construcţie, de clădire, dar mai ales de reclădire, este nevoie de o viziune arhitecturală, de o imagine a noii clădiri, de o descriere a caracteristicilor şi calităţilor ei, de o plasare a ei într-un spaţiu cadastral bine determinat.
Trecând de la construcţii la economie, reclădirea economiei româneşti ar cere cunoaşterea cel puţin a următoarelor elemente de fundamentare a viziunii despre noua Românie: tipul şi structura economiei (raportul dintre principalele sectoare de activitate -primar, secundar, terţiar; structura administrativ-teritorială şi gradul de decalaj de dezvoltare între zone; structura şi orientarea relaţiilor şi fluxurilor economice externe; locul ocupat în ierarhia economică europeană şi mondială; nivelul de accesare al stadiului 4.0 al revoluţiei industriale; nivelul de satisfacere a siguranţei alimentare şi energetice).
În lipsa unor programe concrete asupra a ceea ce se vrea prin reclădire apare pericolul reducerii reclădirii doar la reparare, căci tot ceea ce prevede programul sunt în cea mai mare parte elemente de ”reparare” a României ”, stricată de „vechile guvernări” şi mult întârziată în adaptarea la noile cerinţe. Autostrăzile, spitalele, şcolile, irigaţiile, ca şi multe alte investiţii propuse sunt obiective pe care trebuia ca România să le aibă încă demult dar nerealizate de vechile guvernări. A le definitiva acum este doar o reparare a greşelilor făcute, a întârzierilor, a lipsei de profesionalism şi chiar a corupţiei, dar nu sunt elemente esenţiale de progres în direcţia eliminării decalajelor dintre noi şi ţările dezvoltate ale lumii. Programul va permite ca în cca 10 ani să avem şi noi ceea ce alţii au deja de multe decenii dar ei nu stau pe loc, aşteptându-ne să îi ajungem.
Reclădirea ar însemna tocmai posibilitatea de depăşire a unor etape în concurenţa cu alte ţări nu doar prin dezvoltare extensivă (infrastructură, etc), ci prin intensivitatea utilizării resurselor cu efect de productivitate şi competitivitate sporite.
Desigur, avem nevoie de infrastructură şi alte elemente de dezvoltare pe care nu le-am realizat în ultimii 30 de ani, dar ele sunt doar instrumente ale dezvoltării.
Esenţa dezvoltării, prin ceea ce înţeleg a fi ”reclădire”, rezidă însă într-o nouă concepţie asupra modului de structurare şi funcţionare a economiei româneşti.
Deşi au trecut câteva luni de la lansarea programului de reclădire a României, măsuri şi programe concrete încă nu se văd. O scuză poate fi aceea că guvernul a avut în această perioadă de rezolvat sarcini urgente şi complicate cum sunt măsurile de contracarare a efectelor crizei sanitare, deschiderea şcolilor şi organizarea alegerilor locale.
Iată însă că guvernul primeşte un ajutor substanţial din partea Uniunii Europene în direcţia găsirii căilor cele mai adecvate unei dezvoltări (reclădiri), a identificării obiectivelor centrale şi necesare unei economii care se doreşte modernă, europeană şi aptă de a face faţă contextului dramatic al crizei Covid-19.
Mă refer la documentul „Special Meeting of the European Council” din 1-2 octombrie 2020. După părerea mea, este un adevărat Ghid de acţiune pentru noi, nu doar pentru realizarea politicilor economice de relansare dar şi pentru orientarea programelor pe care guvernul va trebui să le elaboreze în vederea obţinerii finanţării prin Fondul European de Relansare Economică.
Spiritul şi esenţa politică a acestui document constau în declararea determinării Uniunii Europene de a favoriza dezvoltarea unei economii europene nu doar modernă şi eficientă dar şi deschisă cooperării globale fără accente de protecţionism tarifar şi netarifar, a unei pieţe libere pe baza strictă a competiţiei exclusiv economice.
În document se precizează : „UE trebuie să urmeze o politică industrială europeană ambiţioasă pentru a-şi face industria mai durabilă, mai ecologică, mai competitivă la nivel mondial şi mai rezilientă. Consiliul European invită Comisia să identifice dependenţele strategice, în special în cele mai sensibile ecosisteme industriale şi de sănătate […] Să asigure condiţii de concurenţă echitabile, precum şi un mediu de reglementare şi un cadru de ajutor de stat care să conducă la inovare şi să faciliteze implicarea deplină a IMM-urilor; dezvoltarea de noi alianţe industriale, inclusiv în ceea ce privind materiile prime, echipamentele medicale, intensificarea asistenţei pentru proiectele importante existente de interes european comun privind bateriile, precum şi pentru cele dezvoltate de statele membre şi de industrie în contextul diferitelor alianţe (cum ar fi IoT sau generarea de energie curată bazată pe hidrogen), astfel încât să depăşească disfuncţionalităţile pieţei şi să permită inovarea revoluţionară. Consiliul European invită Comisia să ajute statele membre să dezvolte noi proiecte importante de interes european comun. În plus, solicită consolidarea în continuare a sinergiilor dintre utilizarea fondurilor UE şi a fondurilor naţionale, ca puncte de vedere ale proiectelor tehnologice-cheie, asigurând în acelaşi timp transparenţa şi participarea deschisă a IMM-urilor”.
O problemă amplu prezentată în documentul de mai sus o reprezintă aceea a digitalizării şi informatizării ansamblului economic european. Astfel : „Pandemia COVID-19 a subliniat în continuare necesitatea de a accelera tranziţia digitală în Europa. Valorificarea oportunităţilor acestei tranziţii este esenţială pentru consolidarea bazei noastre economice, asigurarea suveranităţii noastre tehnologice, consolidarea competitivităţii noastre globale, facilitarea tranziţiei ecologice, crearea de locuri de muncă şi îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor. Construirea unei pieţe unice cu adevărat digitale va oferi un cadru naţional care să permită întreprinderilor europene să se dezvolte şi să se extindă […] Pentru a fi suverană din punct de vedere digital, UE trebuie să construiască o piaţă unică cu adevărat digitală, să îşi consolideze capacitatea de a-şi defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome şi de a dezvolta şi implementa capacităţi şi infrastructuri digitale strategice. La nivel internaţional, UE îşi va valorifica instrumentele şi competenţele de reglementare pentru a contribui la conturarea normelor şi standardelor globale. UE va rămâne deschisă tuturor întreprinderilor care respectă normele şi standardele europene. Dezvoltarea digitală trebuie să ne protejeze valorile, drepturile fundamentale şi securitatea şi să fie echilibrată din punct de vedere social. ”
Precizările privind piaţa digitală ar trebui preluate cu mare atenţie şi responsabilitate de către legislaţia românească deoarece ating o problemă mult discutată în acest moment. Este problema licitaţiei 5G.
După cum se ştie, România a fost prima ţară din lume care, în plin război comercial între SUA şi China, a semnat un Memorandum 5G cu SUA, un act al cărui scop ar fi eliminarea folosirii echipamentelor chinezilor de la Huawei, acuzaţi că ar permite spionajul Chinei asupra informaţiilor din reţelele IT occidentale. Pe de altă parte, România a fost printre primele ţări din UE care a lansat servicii 5G chiar cu echipamente Huawei.
A trecut mai bine de un an, licitaţia 5G a fost amânată de 2 ori, şi abia acum Guvernul a demarat transpunerea în lege a Memorandumului cu SUA.
Guvernul a scos în dezbatere publică, în data de 4 august 2020, „un proiect de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G”.
În momentul în care Uniunea Europeană aduce un punct de vedere bine conturat în legătură cu necesitatea unei decizii a ţărilor membre vis-a -vis de preluarea tehnologiei 5G pe baza principiului „consolidării capacităţii de a-şi defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome” (vezi citatul de mai sus) discuţiile privind proiectul de lege ar trebui să clarifice decizia României în sensul în care va trebui să ţină seama şi de poziţia Uniunii Europene, a cărui membru este.
O situaţie de acest gen o putem vedea în Germania. Susţinând necesitatea respectării propriilor norme şi de a face alegeri tehnologice autonome, guvernul german nu a trecut la decizia eliminării Huawei de pe lista furnizorilor de tehnologie 5G. Mergând şi pe linia respectării relaţiei cost/beneficiu, Germania a luat în calcul faptul că operatorii germani Deutsche Telekom şi Vodafone au reţele 4G existente care se bazează pe Huawei pentru peste jumătate din structura lor iar înlocuirea lor ar aduce creşteri importante de costuri în instalare şi exploatare.
Desigur, problema este încă deschisă şi vor urma discuţii şi dezbateri pe această temă dar este imposibil pentru decidenţii noştri politici să nu ţină seama de deciziile Uniunii Europene.
Poziţia României este specială nu numai din punctul de vedere al implementării tehnologiei 5G cu Huawei, ci şi al multor altor decizii cu caracter economic şi investiţional pe care va trebui să le ia. Va fi mereu obligată să găsească o cale de echilibrare a raporturilor sale esenţiale şi vitale între parteneriatul strategic cu SUA şi apartenenţa la Uniunea Europeană.
Cea mai bună cale este căutarea avantajului economic în interes naţional.