Ghid practic pentru cei care vor o masina de ocazie

Desi tot mai multi dealeri investesc in comertul cu masini rulate, majoritatea tranzactiilor sunt efectuate tot in targurile auto La ce trebuie sa fie atent cumparatorul unui autoturism la mana a doua. Specialistii industriei auto spun ca este mai complicat sa achizitionezi o masina rulata decat una abia iesita pe portile fabricii. Lume multa de nu poti arunca un ac, agitatie, harmalaie. Masinile atent parcate atrag ca un magnet privirile vizitatorilor. Desi cei



Desi tot mai multi dealeri investesc in comertul cu masini rulate, majoritatea tranzactiilor sunt efectuate tot in targurile auto

La ce trebuie sa fie atent cumparatorul unui autoturism la mana a doua. Specialistii industriei auto spun ca este mai complicat sa achizitionezi o masina rulata decat una abia iesita pe portile fabricii.



Lume multa de nu poti arunca un ac, agitatie, harmalaie. Masinile atent parcate atrag ca un magnet privirile vizitatorilor. Desi cei mai multi sunt doar niste simpli “gura-casca”, veniti aici pentru a vedea cum se mai misca piata, unii se incumeta sa puna intrebari. “Din ce an e Golfu’? Cati kilometri are la bord? Mai lasi la pret?”. De obicei nu se incheie nici o tranzactie in urma acestor intrebari, insa cei care expun marfa raspund fara sa comenteze. Niciodata nu stii daca persoana care intreaba chiar nu este interesata. Suntem in targul de masini Autovit, o adevarata institutie pentru cei care vor sa cumpere o masina de ocazie. Insa si pe aceasta piata lucrurile incep sa se schimbe. Cresterea din ultimii ani a pietei auto a adus cu sine si concurenta.



Primul efect: diminuarea ratei profiturilor marilor actori ai pietei auto. In tot acest timp, piata masinilor second hand s-a apreciat proportional. Daca anul trecut se vindeau doar putin peste 23.000 de masini second hand, conform Asociatiei Producatorilor de Automobile din Romania (APIA), in primele noua luni ale lui 2005, vanzarile au depasit 50.000 de unitati. Era evident ca marii operatori nu mai puteau sta departe de acest segment care detine o pondere cat se poate de insemnata in profitul dealerilor auto din Occident. Incepand cu 2005, principalii jucatori ai pietei auto au facut deja primele investitii in divizii specializate. Desi majoritatea tranzactiilor cu masini de ocazie se face inca in targuri auto, specialistii anticipeaza o dezvoltare fulminanta a business-urilor operatorilor de masini second hand in viitorii ani.


Fiecare dintre modalitatile de achizitie a unei masini de ocazie are avantaje si dezavantaje. Povestile cu “tepe” luate de cei care au cumparat autoturisme din targurile auto ar trebui sa sporeasca atentia celor care opteaza pentru o astfel de locatie. Totusi, specialistii spun ca daca sunt urmarite cu strictete anumite aspecte, si intr-un targ auto poti face cu adevarat o afacere buna. “Cumparatorul trebuie sa ceara mai intai un istoric al masinii inca de la prima livrare”, explica Nicolas Ianculescu, director general la Renault Nissan Romania. O carte de service indica fiecare operatiune efectuata asupra masinii in service-urile auto si poate da un indiciu asupra numarului de kilometri parcursi. Anumiti constructori pot oferi informatii despre masina numai pe baza seriei caroseriei. Aflarea numarului real de kilometri parcursi este cea mai grea problema pe care trebuie sa o rezolve cel care doreste sa cumpere un autoturism dintr-un targ. In Franta, de exemplu, cel care vinde o masina trebuie sa anunte daca garanteaza sau nu numarul de kilometri inscrisi la bord si avariile grave suferite de automobil.



Declaratia falsa este o infractiune pedepsita cu inchisoarea. In Romania, aceste reguli nu exista, numarul de kilometri trebuind sa fie verificat cu atentie. Lipsa unei carti de service complica si mai mult situatia. Solutia este efectuarea unui calcul simplu. O masina diesel adusa din Occident efectueaza in medie circa 80.000 de kilometri in trei ani. “Acolo masinile diesel sunt achizitionate de cei care parcurg anual multi kilometri. La motoarele pe benzina, media scade la circa 50.000 de kilometri”, spune Horatiu Moldovan, director Weltauto Romania. Astfel, pentru un automobil diesel adus din Occident, fara nici un indiciu asupra istoricului si cu o vechime de trei ani, un numar de 40.000 de kilometri la bord ar putea fi un indiciu ca s-a umblat la kilometraj. Insa nu este neaparat o regula.


Oricum, o data cu dezvoltarea pietei auto second hand este de asteptat sa apara companii specializate in certificarea numarul de kilometri parcursi de automobile, tocmai pentru astfel de tranzactii. Verificarea actelor proprietarului la politie este de preferat, pentru a evita achizitionarea unei masini furate. Mai mult, este bine sa se incerce chiar si un control tehnic la un service autorizat. “Service-ul respectiv poate pune la dispozitie un deviz estimativ de reparatii necesare pentru ca masina sa fie in stare foarte buna. Aceasta suma poate fi scazuta din pretul de achizitie”, explica Moldovan.


Toate aceste probleme dispar insa daca apelati la un dealer autorizat de masini second hand. “Produsul este insotit de un pachet de servicii, care te scutesc de o gramada de griji, batai de cap si alte cheltuieli suplimentare, garantie tehnica in primul rand. Noi oferim garantie tehnica de minimum sase luni la orice masina vanduta, in functie de numarul de kilometri. Alte servicii oferite: garantia istoricului, morala, posibilitate de returnare acest bun in termen de sapte zile, in schimbul alteia”, spune Horatiu Moldovan.


si totusi, de ce majoritatea cumparatorilor de second hand continua sa mearga in targuri auto pentru a cumpara masini de ocazie? Raspunsul este simplu: garantiile oferite de o companie specializata costa, iar asta se traduce printr-un pret al masinii mai mare. “In acest moment, tinand cont de toate elementele, diferentele de pret dintre targurile auto si operatorii de masini second hand sunt de 10-15%”, incheie Nicolas Ianculescu.


Care este pretul corect al unei masini de ocazie

• Pretul variaza in functie de anul de fabricatie, numarul de kilometri parcursi si starea tehnica a masinii. In principiu, in functie de aceste criterii, piata regleaza preturile. Insa poti fi sigur ca nu ai platit o marfa mai mult decat valoarea ei?


• Cataloagele de preturi pentru masini second hand sunt cele mai bune repere. Cel mai mare este Eurotax Glass, care a aparut si anul acesta in Romania.


• Catalogul Eurotax din Germania, pe care il gasiti pe internet la adresa www.schwacke.de. El ofera informatii despre preturile modelelor auto second hand de pe piata din Germania, care pot fi luate ca reper si in Romania.