Asociația Bolnavilor de Cancer (ABC), în parteneriat cu Institutul Oncologic București și MSD România, a lansat în joi, Ghidul Supraviețuitorului de Cancer în limba română.
Acesta a fost conceput de Societatea Europeană de Oncologie Medicală (ESMO) și Coaliţia Europeană a Pacienţilor cu Cancer (ECPC), în colaborare cu Societatea Internațională a Psiho-oncologilor (IPOS) și a fost lansat pentru a marca Ziua Supraviețuitorului de Cancer.
Supraviețuirea se concentrează asupra sănătății și aspectelor fizice, psihologice, sociale și economice care afectează pacienții după încheierea tratamentului primar pentru cancer. Supraviețuitorii de cancer post-tratament sunt persoanele care nu mai prezintă boala după încheierea tratamentului, persoanele care primesc în continuare tratament pentru a reduce riscul de recidivă a cancerului și persoanele care au boala sub control și puține simptome, care primesc tratament pentru a gestiona cancerul ca boală cronică.
Ce cuprinde ghidul
„Ghidul oferă supraviețuitorilor un manual compact despre cum să îmbunătățească diferite aspecte ale vieții – de la nutriție, activități fizice, managementul stresului, până la creșterea imunității. Supraviețuitorii de cancer sunt încurajați să adopte un stil de viață care poate reduce riscul de recidivă a acestei boli. Cel mai important mesaj al ghidului este: nu renunțați și cereți ajutor!”, susține Vasile Ianovici, membru în comitetul director al ECPC.
Îngrijirea din perioada de supraviețuire include gestionarea problemelor legate de controalele medicale, gestionarea efectelor secundare tardive apărute în urma tratamentului, îmbunătățirea calității vieții, a sănătății psihologice și emoționale. De asemenea, îngrijirea oferită în perioada de supraviețuire cuprinde tratamentul oncologic viitor, dacă este cazul.
“Ratele de supraviețuire în cancer au crescut semnificativ în ultimele decenii, datorită progresului medicinei, depistării precoce și a îmbunătățirii managementului acestei afecțiuni. În același timp, a crescut și atenția acordată diferitelor aspecte ale supraviețuirii – bunăstare fizică, mentală, emoțională, socială, financiară și economică, iar ghidul oferă suport și informații chiar în această zonă”, a afirmat Lidia Kajanto, manager Institutul Oncologic București.
Primul capitol al Ghidului Supraviețuitorului de Cancer cuprinde toate detaliile despre sprijinul pe care îl poate primi supraviețuitorul pentru a face față noii realități – de la grupuri de sprijin, suport psihologic pentru pacienți și familiile lor, până la elaborarea rolului pe care îl au profesioniștii din domeniul sănătății în această etapă post-tratament (oncolog, medic de familie etc).
“Ghidul de supraviețuire este cel mai important instrument de onco-planning de după lansarea conceptului de supraviețuire oncologică din 1985. Mult timp, sprijinul psihosocial a fost neglijat în tratamentul neoplazic, chiar dacă datele ne arată că între 30% și 50% dintre supraviețuitorii de cancer suferă de distres oncologic suficient de semnificativ pentru a justifica intervenția psiho-oncologului. Acest ghid ajută la pregătirea și psiho-educația supraviețuitorilor oncologici prin faptul că acordă o atenție sporită sprijinului și aspectelor psihosociale, facilitând luarea în comun a deciziilor privind viitorul, cum ar fi reîntoarcerea la locul de muncă„, a spus Dégi Csaba, Director IPOS.
Sănătatea preventivă este un alt subiect important prevăzut în ghid. Supraviețuitorului i se explică care sunt principalele schimbări pe care trebuie să le facă în stilul de viață pentru a se bucura de o bună sănătate fizică și emoțională.
“Educația pentru sănătate reprezintă factorul cheie în luarea deciziilor importante privind un stil de viață sănătos sau sănătatea preventivă. Un nivel ridicat al cunoștințelor privind sănătatea va contribui în mod direct la creșterea capacității unei persoane de a naviga în sistemul de sănătate sau de a înțelege planul de îngrijire și tratament în perioada de supraviețuire, de a-și gestiona boala cronică. Lansarea Ghidului Supraviețuitorului de Cancer în limba română contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu cancer, a supraviețuitorilor în număr din ce în ce mai mare”, a declarat Nicolas Renard, Managing Director MSD Romania.
Ultimul capitol al ghidului oferă metode de îngrijiri ulterioare după tratamentul de cancer și metode de prevenire, depistare timpurie a unor noi tumori de către pacienți și familiile lor.
Supraviețuirea este o experiență unică și continuă, diferită pentru fiecare persoană în parte și pentru cei care îi sunt alături. Este esențial ca pacienții să revină, pe cât posibil, la aspectele importante ale vieții de dinaintea diagnosticului de cancer și să găsească noi modalități de a duce în continuare o viață satisfăcătoare.
„Ghidul răspunde nevoilor psiho-sociale pe care pacienții le întâmpină, nevoi neacoperite în prezent de sistemul de sănătate și cărora, noi, asociațiile de pacienți, încercăm să le găsim rezolvări. Acest instrument va fi utilizat de grupurile de suport și va completa campaniile educaționale menite să schimbe perspectiva asupra cancerului, săîncurajeze discuția despre supraviețuirea în cancer și despre ce înseamnă să fii o persoană cu cancer în România”, a spus Cezar Irimia, Președinte ABC.
Cifre despre cancer
Cancerul este a doua cauză de deces în lume, aproape 10 milioane de persoane pierd lupta cu această boală în fiecare an. Dar cel puțin o treime din cancerele frecvente sunt prevenibile. Până la 3,7 milioane vieți pot fi salvate în fiecare an prin implementarea cu resurse adecvate a strategiilor de prevenire, depistare precoce și tratament al cancerelor.
În 2018, la nivel național, s-a estimat un număr de peste 83 de mii de cazuri noi de cancer. Decesele provocate de această boală se estimează că au ajuns la 50.902 persoane, anul trecut. Numărul bolnavilor rămași în evidența națională în perioada ianuarie-septembrie 2018 a fost de 488.824 de persoane comparativ cu 469.624 bolnavi rămași în evidență în aceeași perioadă a anului 2017.