Novak Djokovic a început noul an cu ghinion. După scandalul actual de la Australia Open, sportivul primește încontinuu vești proaste. Deja a ratat primul Grand Slam din 2022, iar ghinionul pare că nu se oprește aici.
Novak Djokovic, sportivul care ocupă primul loc ATP, nu a putut participa la Australian Open deoarece nu este vaccinat împotriva COVID-19, iar delegația sa nu a putut obține o derogare în acest sens.
Novak Djokovic nu poate juca fără certificat verde la Roland Garros!
În plus, tenismenul sârb nu va juca nici la Roland Garros, dacă nu va deține certificatul verde până la marele meci de tenis.
Ministrul Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, i-a informat pe suporterii lui Novak Djokovic despre situația actuală a sportivului.
Printr-un mesaj public pe Twitter, ministrul de origine română a transmis că vaccinul anti-COVID-19 este obligatoriu pentru toți oamenii care doresc să participe la competițiile sportive, indiferent dacă persoanele respective sunt sportivi sau suporteri.
„Odată cu adoptarea acestui certificat sanitar, în forma în care a fost promulgat, el va fi obligatoriu pentru a intra în spaţiile deja supuse paşaportului sanitar (stadioane, teatre sau săli), atât pentru spectatori, sportivi, profesionişti, francezi sau străini.”, a transmis Roxana Mărăcineanu pe Twitter.
De asemenea, Christophe Castaner, preşedintele grupului LREM din Adunarea Naţională, a declarat că:
„Nu se pune problema ca pentru sportivi, artişti, personalităţi, să existe derogări de la regulă.”
Așa cum am scris anterior, ghinionul se ține scai de sportivul sârb căci doar la o zi distanță după ce i-a fost anulată viza pentru Australia și a fost expulzat din țară, acesta a primit o veste care i-ar putea afecta cariera.
Lovitură supremă pentru Novak Djokovic! Decizia judecătorilor: Nu mai poate juca
Potrivit deciziei luate de judecători, sportivul nu se va mai putea întoarce în Australia până în 2025. Anunțul a fost confirmat de către Guvernul australian după ce controversa legată de numărul unu mondial s-a încheiat cu anularea vizei sale și expulzarea sa din țară.
Mai exact, potrivit autorităților australiene, după ce a formulat recurs, Djokovic riscă o interdicție de trei ani în Australia, care a fost confirmată. Pe de altă parte, sursele citate precizează că există totuși circumstanțe speciale ce i-ar putea permite să revină în Australia.
Pe de altă parte, cel puțin deocamdată, sportivul nu va mai adăuga un nou titlu la Melbourne la colecția sa. Ministrul de intern a confirmat la rândul său informația.
„Viza a fost anulată de ministrul Hawke”, a declarat ministrul de Interne, dna Karen Andrews.
Totodată, oficialul australian a mai adăugat că anularea a fost confirmată inclusiv de către Curtea Federală, astfel încât sportivul nu va putea intra în țară timp de trei ani.