Raiffeisen Banca pentru LocuinŢe oferă clienţilor posibilitatea să îşi plătească ratele de economisire-creditare mult mai uşor, folosind serviciul de plăţi Fix Pay. Acesta presupune deschiderea unui cont curent la Raiffeisen Bank şi încheierea unui contract prin care clientul împuterniceşte banca să efectueze, în locul său, plăţile în contul RBL. Produsele oferite de RBL sunt vândute în prezent prin trei canale de distribuţie principale: o reţea de agenţi proprii, în care lucrează peste 3.500 de colaboratori activi, sucursalele şi agenţiile Raiffeisen Bank şi prin parteneri de afaceri (Volksbank, Poşta Română).
Ionuţ Costea, preşedinte Raiffeisen Banca pentru Locuinţe
Estima Finance, parte a GE Money România, operează scăderi promoţionale ale dobânzilor la toate tipurile de credite pe care le oferă clienţilor prin partenerii săi Domo Interhome, PIC, grupul AVER etc. Noile dobânzi promoţionale pornesc de la 9,9% pe an, cu dobânda anuală efectivă (DAE) pornind de la 20,53%.
În plus, clienţii care achiziţionează
produse prin intermediul partenerilor-cheie ai Estima Finance menţionaţi mai sus pot beneficia şi de o promoţie specială, cu dobânda de numai 6,9% pe an. Pentru această promoţie, DAE porneşte de la 16,5%.
ING Bank a încheiat, săptămâna trecută, campania de vânzare însoţită de premii zilnice în bani a creditului ING Personal. „Campania s-a încheiat cu rezultate excepţionale, influenţând pozitiv şi vânzările celorlalte produse din bancă“, a declarat Cristina Micu, reprezentant al Direcţiei de retail banking din ING Bank. Împrumutul ING Personal se acordă pe o perioadă de maximum zece ani. Suma maximă poate ajunge până la 60.000 de lei, dobânda este de 13%, în timp ce dobânda anuală efectivă este de 14,82%.
Bancpost Şi American Express lansează o nouă campanie, oferind tuturor posesorilor cardurilor American Express care folosesc cardul de credit la cumpărături, în perioada 9 mai –31 iulie, posibilitatea de a câştiga marele premiu: o excursie de lux, pentru două personae, în Thailanda. Toţi posesorii cardurilor American Express vor participa în mod automat la tragerea la sorţi, care va avea loc în data de 10 august. Pe lângă marele premiu, Bancpost şi American Express mai oferă alte 111 premii: un bonus de 1.000 de euro pe cardul American Express; zece MP3 player şi peste 100 de premii formate din cadouri American Express.