Ghosn: Renault-Nissan ar putea urca în acest an pe locul trei la nivel mondial după vânzări

Renault-Nissan ar putea urca în acest an pe locul trei la nivel mondial, din punct de vedere al vânzărilor, în topul constructorilor auto, după ce va depăşi grupul american General Motors (GM), apreciază directorul general al alianţei, Carlos Ghosn, citat de Financial Times. „Este foarte probabil ca în 2010 să fim printre primii trei”, a afirmat Ghosn într-un interviu acordat Financial Times. El estimează, totodată, că vânzările cumulate ale Renault, Nissan şi ale

Renault-Nissan ar putea urca în acest an pe locul trei la nivel mondial, din punct de vedere al vânzărilor, în topul constructorilor auto, după ce va depăşi grupul american General Motors (GM), apreciază directorul general al alianţei, Carlos Ghosn, citat de Financial Times.

„Este foarte probabil ca în 2010 să fim printre primii trei”, a afirmat Ghosn într-un interviu acordat Financial Times. El estimează, totodată, că vânzările cumulate ale Renault, Nissan şi ale partenerului rus Avtovaz ar putea atinge şapte milioane de unităţi în acest an.

În funcţie de aceste estimări, alianţa ar urma să ocupe locul trei în lume, după constructorul auto nipon Toyota şi alianţa Volkswagen-Suzuki, depăşind GM.

Performanţele Renault vor fi sprijinite de revenirea Avtovaz, grup care s-a apropiat de faliment în 2009. Constructorul auto rus ar urma să vândă între 600.000 şi 700.000 de maşini în acest an, datorită programului guvernamental, implementat recent, de reînnoire a parcului auto naţional.

În plus, Ghosn anticipează că în 2010, la nivel mondial, numărul de autovehicule uşoare produse şi comercializate va urca la 70 de milioane, creşterea fiind susţinută, în principal, de pieţele din afara Europei, Statelor Unite şi Japoniei.

SURSA: Mediafax