Geanina din "Las Fierbinți" a spus "da"! Actrița Anca Dumitra s-a măritat astăzi cu iubitul ei și a postat pe rețelele de socializare imagini de la eveniment.
Anca Dumitra este într-o relație de câțiva ani cu austriacul Maferd Spendier, iar cei doi au decis să facă pasul cel mare. Actrița a postat imagini de la fericitul eveniment pe rețelele de socializare, în ciuda faptului că este extrem de discretă în ceea ce privește viața sa personală.
Pentru cea mai fericită zi din viața sa, Geanina din „Las Fierbinți” a ales o rochie roșie, care i s-a potrivit de minune.
A fost cerută în căsătorie anul acesta
Anca Dumitra a fost cerută în căsătorie la finalul acestei veri de către iubitul său austriac, Maferd Spendier, care s-a stabilit în România. Aceasta a făcut dezvăluirea în cadrul emisiunii „La Măruță”.
„Vă spun eu, vorba aceea din politică, merge bine totul. Suntem de ceva timp. Ceva ani, ceva timp. Eu sunt destul de discretă așa și totuși surprinzătoare. Dar nu știu ce să zic, decât enjoy the time. Nu sunt foarte confortabilă în postura de a mărturisi așa chestii personale. În confortul casei suntem amândoi dezinhibați, nu există timiditate acolo. Însă, în societate, da, se poate poate ca el să fie un pic mai timid. Eu sunt mai vulcanică, cred. Ne asemănăm destul de mult”, a spus aceasta.
Anca Dumitra a descris bărbatul ideal
Într-un interviu acordat anterior pentru Pro TV, Anca Dumitra a vorbit despre cum ar trebui să arate bărbatul ideal din punctul său de vedere.
„Mi se pare că trebuie să fie om înainte de toate. Ce pot să-ți spun…îmi place să aibă un simț al umorului, îmi place să fie glumeț, să fie cinstit”, a declarat Anca Dumitra pentru știrileprotv.ro
Totodată, Anca Dumitra a mărturisit în trecut faptul că își dorește să devină mamă, dar acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Totuși, actrița este întrebată adesea când are de gând să facă acest pas.
Actrița din Las Fierbinți a afirmat, însă, că nu este ceva ce poate programa și că preferă să lase timpul să decidă ce se va întâmpla.
„Sunt întrebări firești, căci e o vârstă la care se întâmplă astfel de lucruri și nu e ca și cum poți să le programezi. Mă lovesc de ele, dar cam tuturor le spun că, atunci când o să fie, se va ști, cu siguranță, pentru că nu prea ai cum să păcălești cu astfel de lucruri”, a spus actrița din „Las Fierbinți”.