Gică Popescu, fostul internaţional român, acum preşedinte la Viitorul, a descoperit, săptămâna trecută, că a luat noul coronavirus, deşi era genul de persoană care spune că respecta normele sanitare la milimetru.
Fostul fotbalist a vorbit, pentru gsp.ro, despre drama prin care a trecut și despre cât de periculos este de fapt COVID-19. Cel poreclit „Baciul“ a primit rezultatul pozitiv, săptămâna trecută, şi, în ciuda unei situaţii relativ bune la început, ulterior, lucrurile s-au complicat cu privire la starea sa de sănătate.
Ce a spus Gică Popescu?
Gică Popescu a fost testat pozitiv cu coronavirus, deși starea lui de sănătate era bună. Între timp, situaţia medicală fostului căpitan al echipei naţionale s-a complicat!
„Avusesem niște dureri de cap și doar într-o zi câteva frisoane. Am zis să merg să fac testul, mai ales că eu m-am testat de multe ori. Şi am ieșit pozitiv, dar în acel moment eram OK, nu mai aveam simptome. Apoi, fiindcă am ieșit având coronavirus, m-am dus la „Matei Balș” pentru investigații suplimentare. Ce a urmat n-a fost bine fiindcă virusul a dezvoltat foarte repede o pneumonie și nu mi-a fost bine. Cu tuse, și acum tușesc”, a declarat Gică Popescu pentru GSP.
Gică Popescu spune că s-ar fi gândit ca măcar după primele 5-6 zile de spitalizare, totul să fie în regulă.
„Din păcate, Computerul Tomograf pe care l-am făcut în week-end nu a arătat foarte bine, în privința plămânilor, iar doctorii mi-au spus că e nevoie să continui să fiu spitalizat”, a mai spus acesta.
Gică Popescu a urmat tratament, însă susține că n-a avut nici un moment nevoie de terapie intensivă.
„Nu s-a pus problema să fiu ventilat mecanic fiindcă nici un moment n-am avut o saturație de oxigen mai mică de 97-98%, deci am fost OK din acest punct de vedere. În schimb, medicamente am luat, e vorba despre Remdesivir„, a precizat Gică Popescu.