Elcen a cerut astfel o majorare cu aproximativ 10% a tarifelor practicate, astfel încât să își acopere costurile, lucru care se va reflecta în facturile finale plătite de populație sau va fi acoperit de Primaria Municipiului Bucuresti prin subventie, a declarat luni administratorul special al Elcen, producătorul de energie și căldură al Capitalei, Claudiu Crețu.
Dacă ANRE va aproba, scumpirile ar putea avea loc din luna noiembrie.
”Preţul gazului a crescut, deci în consecinţă se actualizează prețul gigacaloriei. Am solicitat ANRE actualizarea acestui preţ şi în momentul în care vom avea aprobat acest tarif de la autoritate, e opţiunea Primăriei Municipiului Bucureşti de a acoperi subvenţia. Noi estimăm o creştere a preţului gigacaloriei undeva în jur 10%. Preţul gigacaloriei este compus din preţul de producere, preţul de transport şi preţul de distribuţie”, a declarat administratorul special al Elcen, Claudiu Crețu, în cadrul conferinței Focus Energetic, subliniind că vorbește despre preţul de producere al Elcen, nu de preţul gigacaloriei care ajunge la populaţie.
Preţul de producere la Elcen are mai multe categorii.
”În prezent, preţul pe gigacalorie care pleacă de la Elcen este 184 de lei, la care se adaugă preţ de transport şi distribuţie şi se ajunge la preţul final, de 360 – 370 de lei. Din acest preţ, Primăria Municipiului Bucureşti acoperă, prin subvenţie, un anumit procent” in jur de jumatate, a punctat Crețu.