Nu au birouri proprii in Romania, dar nu sunt straini de peisajul internetului local. eBay si-a desemnat de curand un reprezentant zonal. Google este intr-o campanie de recrutare pentru un coordonator al operatiunilor in Romania. Pentru “comerciantul” online Amazon lucreaza peste 60 de site-uri romanesti.
Gigantii comertului online si nume grele ale internetului si-au indreptat atentia catre Romania si testeaza (deocamdata) piata romaneasca. Participantii la o conferinta IT care a avut loc in decembrie au fost surprinsi sa afle ca alaturi de ei in sala era si un reprezentant al eBay, cel mai mare site de licitatii online din lume. Albena Spasova (Bulgaria), absolventa a Facultatii de Drept din Bucuresti, a fost desemnata reprezentant al eBay pentru Romania si Bulgaria. Spasova a aparut atunci pentru prima data in public ca reprezentant al site-ului de licitatii. Avocat de profesie, Spasova se ocupa in prima faza de aspectele legislative ale comertului electronic in Romania. Pe o pozitie prioritara este deci prevenirea si anchetarea fraudelor care provin din Romania. Deocamdata, nu sunt semne clare ca gigantul eBay va intra pe piata romaneasca, dar specialistii industriei estimeaza ca momentul, foarte apropiat, va marca mai multe achizitii ale unor site-uri de specialitate romanesti. Reprezentantul eBay nu a detaliat intentiile pentru Romania, dar nu a exclus colaborarea cu companii romanesti de profil.
Atentia acordata fraudelor este justificata, in conditiile unui numar relativ mic de cumparatori online si a comisioanelor mici din care traiesc site-urile de profil. “Un calcul matematic simplu poate arata impactul fraudelor. In Romania, clientela potentiala a magazinelor online se ridica la aproximativ 400.000 de oameni. La cheltuieli de aproximativ 100 de dolari pe luna pentru fiecare si o rata de castig intre 0,3 si 0,8%, conteaza chiar si o frauda de cateva mii de euro”, estimeaza Madalin Matica, directorul operatiunilor pe Europa al companiei americane DotCommerce. Aceasta este prezenta in Romania de cativa ani si este, de fapt, un “payment gateway”, un intermediar intre magazinele online si institutiile financiare catre care se fac platile. Printre altele, verifica aspecte legate de corectitudinea informatiilor introduse de clienti, limitand posibilele fraude.
Deocamdata, masurile de siguranta impuse tranzactiilor pe internet fac ca romanii sa nu poata derula tranzactii pe eBay. Oricum, comertul electronic in Romania a inregistrat o scadere puternica, de aproximativ cinci ori de la mijlocul acestui an, de cand bancile romanesti nu mai pot procesa tranzactii cu magazine virtuale din afara. Chiar si cu aceasta scadere brusca, ritmul de crestere lunara a tranzactiilor interne se mentine la 20%. Pana in vara, nivelul atins de tranzactiile online (record de 9,6 mil. USD in iulie) era atractiv pentru marii jucatori mondiali, iar intrarea lor mai timpurie in Romania era inevitabila. “Odata cu intrarea in UE, bancile romanesti vor putea procesa din nou si, probabil, marii jucatori vor deschide birouri proprii sau vor incepe sa achizitioneze companii romanesti”, estimeaza Madalin Matica.
Google a demarat o campanie puternica de recrutare pentru a-si alege un reprezentant pentru Romania. Potrivit anuntului, cel “ales” se va ocupa si de vanzarile online, google fiind renumit pentru adwords si adsense, sisteme de publicitate contextuala. Cu alte cuvinte, pentru un cuvant ales pentru cautare, Google afiseaza reclamele cele mai potrivite domeniului cautat. Coordonatorul operatiunilor din Romania se va alatura departamentului pentru Romania al Google, care se afla la Dublin, in Irlanda, si se ocupa si de versiunea in limba romana a motorului de cautare.
Cel mai mare site de comert din lume, Amazon, este indirect prezent in Romania. Amazon are contracte de afiliere cu aproximativ 60 de site-uri cu magazine online, printre care softpedia si soft32. Magazinele online, chiar daca sunt personalizate, cuprind produse Amazon, iar tranzactiile sunt directionate catre compania americana. Site-ul functioneaza ca un intermediar si percepe un comision pentru clientii adusi Amazon.
“Marii jucatori ai comertului on-line sunt inca in asteptare. Urmaresc ca piata de carduri sa creasca la un nivel atractiv. Pe de alta parte, nu exista inca o credibilitate a romanilor fata de sistemul de plati online”, apreciaza Doru Panaitescu, online sales manager ArboMedia.
Miliarde de dolari din licitatii
Compania cu sediul in San Jose, California, detine cel mai mare site de licitatii online. Valoarea tranzactiilor de bunuri de pe eBay s-a ridicat, doar in cel de-al treilea trimestru al anului trecut, la 10,8 miliarde de dolari. In aceeasi perioada, veniturile nete ale companiei au atins 1,1 miliarde de dolari. Compania a achizitionat in septembrie 2005 Skype, cel mai cunoscut operator de telefonie pe internet, pentru circa 2,6 miliarde de dolari.
Un “motor” de aproape 10 miliarde de dolari
Afacerea fondata de Larry Page si Sergey Brin a pornit ca un motor de cautare pe internet si a ajuns in prezent unul dintre cei mai mari furnizori de servicii internet. Cei doi actionari au listat compania pe piata secundara de capital americana in aprilie 2004. Compania, estimata la o valoare de 9,4 miliarde de dolari, a totalizat pe primele noua luni ale anului trecut venituri de 4,2 miliarde de dolari si un profit net de un miliard de dolari, in principal din vanzarea de spatiu publicitar.
Aproape 4 milioane de vanzari intr-o singura zi
Cel mai mare magazin online din lume este evaluat la 2,8 miliarde de dolari. Vanzarile realizate prin intermediul Amazon.com in cel de-al treilea trimestru al anului trecut s-au ridicat la peste 1,8 miliarde de dolari, profitul brut fiind de 463 de milioane. In plin sezon al cumparaturilor de sarbatori, intr-o singura zi, 12 decembrie, s-au achizitionat de pe Amazon 3,6 milioane de produse, adica 41 de produse in fiecare secunda.