Probleme foarte mari pentru gigantul Airbus. Este o criză totală. S-a anunțat deja că 7% din forța e muncă a companiei va fi concediată.
Grupul aeronautic european Airbus intenţionează să-şi restructureze divizia de apărare şi spaţială, renunţând la 6,7% din forţa de muncă, într-o încercare de a redeveni profitabil, transmit Xinhua şi Bloomberg.
Airbus dă oameni afară
Conform planului de restructurare prezentat în decembrie, vor fi concediaţi 2.362 de angajaţi până la finele lui 2021, a anunţat într-un comunicat Airbus. La sediul din Munchen al diviziei de apărare sunt în total aproximativ 35.000 de angajaţi.
Şeful diviziei, Dirk Hoke, a indicat încă de acum două luni că vor avea loc restructurări, declarând că trebuie îmbunătăţită competitivitatea.
Cele mai multe concedieri vor avea loc în Germania (829) şi Spania (630), dar vor exista şi în Marea Britanie (357), Franţa (404) şi în alte ţări (141).
Săptămâna trecută, Airbus a raportat o pierdere netă de 1,36 miliarde de euro pentru anul 2019, afectat în special de amenda de 3,6 miliarde de euro într-un dosar de corupţie, dar şi de costurile suplimentare de 1,2 miliarde de euro pentru dezvoltarea avionului de transport militar A400M.
Compania a informat că vânzările au crescut cu 11%, până la 70,48 miliarde de euro.
Airbus este lider în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. Airbus oferă cea mai cuprinzătoare gamă de avioane de pasageri. Airbus este, de asemenea, lider european în ceea ce priveşte producţia avioanelor cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni, precum şi una dintre cele mai mari companii spaţiale din lume. În domeniul elicopterelor, Airbus furnizează cele mai eficiente soluţii civile şi militare din lume, conform Agerpres.