Multe companii financiare au intenţia de a se muta din Londra, pe fondul Brexit, o schimbare care se poate dovedi ireversibilă, iar cinci dintre cele mai mari bănci intenţionează să transfere active de 750 de miliarde de euro către Frankfurt.
Gigantul aeronautic Airbus, cu sediul în Toulouse, Franţa, are 14.000 de angajaţi în Regatul Unit şi susţine încă 110.000. Compania are uzine în Filton, în sud-vestul Angliei şi în Ţara Galilor, unde produce aripi.
Airbus a declarat că ar putea fi nevoit să renunţe la investiţiile din Regatul Unit, în cazul unui Brexit fără acord, dând o replică celor care susţineau că producătorul aeronautic nu va abandona Marea Britanie.
„În cazul unui Brexit fără acord vom lua, la Airbus, decizii foarte dăunătoare pentru Marea Britanie”, a spus Tom Enders, directorul general al companiei, care a recomandat cetăţenilor să nu-i ia în seamă pe „nebunii” care susţin Brexit şi care spun că, din cauza uzinelor mari pe care compania le are în regat nu va pleca.
Comentariile au fost făcute într-un mesaj video, vine pe fondul celui mai nefavorabil scenariu pentru Brexit.
„Este o ruşine că la mai mult de doi ani după referendum, mediul de afaceri nu poate face planuri pentru viitor”, a spus Enders. „Dacă sunteţi într-adevăr siguri că Brexit este bun pentru Marea Britanie, adunaţi-vă şi întocmiţi un acord de retragere pragmatic. Nu faceţi greşeli, există destule ţări care ar dori să construiască aripi pentru avioanele Airbus”, a spus Enders.
Sursa: Mediafax