„Consiliul Concurenţei analizează concentrarea economică ce se va realiza prin dobândirea controlului de Mohawk Foreign Aquisitions S.À R.L. Luxembourg asupra Advent KAI Luxembourg Holding S.À R.L. şi a companiilor KAI Ceramics SRL şi Progress Ceramics SRL din România. Compania achiziţionată este parte a Grupului KAI, care, în România, operează exclusiv pe piaţa comercializării de plăci ceramice (gresie şi faianţă), prin intermediul societăţilor KAI Ceramics SRL şi Progress Ceramics SRL“, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei, care analizează această tranzacţie.
KAI Group este deţinut în proporţie de 70% de fondul de investiţii Advent International. Advent a ieşit anul trecut din trei business-uri româneşti, după vânzarea participaţiilor la Ceramica Iaşi, producătorul de medicamente Labormed, respectiv producătorul de lacuri şi vopsele Deutek.
CITIŢI ŞI Cele mai mari tranzacţii de pe piaţa materialelor de construcţii
Mohawk este specializat în comercializarea de covoare, pardoseli laminate şi din lemn şi pardoseli ceramice. În România, Grupul Mohawk este prezent pe segmentul comercializării de plăci ceramice (gresie şi faianţă).
KAI deţine două fabrici în Bulgaria, cu o capacitate de producţie de 25 mil. de metri pătraţi anual. În 2013, compania a vândut în România plăci ceramice în valoare de circa 24 mil. euro.