Gigantul Axa Asigurări scapă greu de România

Când au venit în România, francezii de la Axa şi-au propus să aducă o revoluţie pe piaţa asigurărilor. S-au lovit, însă, de mentalitatea şi veniturile mici ale românilor şi s-au hotărât să plece din România, însă au aflat că nu este aşa uşor. Autoritatea de Supraveghere Financiară nu e sigură dacă îi lasă să „fugă“ din ţară, iar soarta francezilor s-ar putea decide în sala de judecată.

Tranzacţia de preluare a afacerilor Axa România de către Certinvest şi SIF Transilvania este pusă sub semnul întrebării. Este pentru a doua oară când grupul francez, cel mai mare asigurător de viaţă din Europa, are ghinion în ceea ce priveşte planurile sale de a părăsi piaţa locală, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a refuzat să aprobe achiziţionarea Axa de către Astra Asigurări. „Membrii consiliului ASF sau, cel puţin, o parte dintre aceştia evită să îşi asume decizia de a aproba tranzacţia. Se discută serios dacă Certinvest este suficient de puternic pentru a susţine afacerile Axa din România. Este vorba, totuşi, de zeci de mii de clienţi cu produse de asigurare foarte complexe, pe termen lung“, spun surse apropiate situaţiei.

Francezii sunt piază rea. Coincidenţe cu repetiţie la ASF

Consiliul Autorităţii a luat cu foarte mare dificultate şi decizia de a respinge tranzacţia dintre Astra şi Axa. ASF s-a exprimat în acest sens la aproape un an după ce Astra intrase în administrare specială şi la câteva luni după ce contractul prin care asigurătorul român urma să preia Axa expirase. Mai mult, decizia negativă finală a venit  după ce, potrivit informaţiilor noastre, tranzacţia primise iniţial „verde“ printr-un acord de principiu. În tot acest timp, administratorul Astra, compania KPMG, a făcut mai multe adrese către ASF prin care informa Autoritatea că tranzacţia Astra-Axa este vitală pentru viitorul companiei româneşti. Demersuri în acest sens au făcut şi grupul Axa, al cărui CEO ar fi venit chiar în România pentru a se întâlni cu preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, dar şi acţionarul majoritar al Astra, compania The Nova Group, deţinută de Dan Adamescu. Cu toate acestea, Consiliul ASF a avut nevoie de un an de gândire.

 Interesant este că, aproape concomitent cu anunţul de respingere a tranzacţiei dintre Astra şi Axa, pe piaţă a apărut şi informaţia conform căreia compania franceză a ajuns la un acord cu Certinvest şi SIF Transilvania privind preluarea afacerilor din România. Reamintim şi că Autoritatea de Supraveghere Financiară, condusă pe atunci de Dan Radu Ruşanu, a luat decizia de a pune sub administrare specială compania Astra Asigurări, imediat după ce aceasta din urmă a anunţat că a ajuns la un acord privind preluarea portofoliului Axa România.

ASF a constatat, atunci, că Astra avea mari probleme cu adecvarea capitalului, fiind nevoie de o majorare de cel puţin 110 milioane de euro pentru ca firma să revină în parametrii de solvabilitate, impuşi de normele în vigoare. 

Plecarea francezilor din România a stârnit atât de mult interes pentru că tranzacţia este una specială. Pe termen scurt, cel care încasează bani nu este vânzătorul, ci cumpărătorul. Mai precis, francezii vor face o majorare de capital care să acopere eventualele pierderi viitoare generate de portofoliul lor de asigurări. Această majorare de capital, care va fi înglobată automat în capitalul cumpărătorului, se ridică la peste 20 de milioane de euro, o sumă deloc de neglijat. Pe de altă parte, responsabilităţile pe care firma care va prelua Axa şi le asumă sunt pe măsură. Axa are, probabil, cel mai special portofoliu de asigurări din România. Compania franceză a vândut mai ales poliţe de asigurare cu componentă investiţională (numite unit-linked), produse emise pe termen lung şi foarte lung, care necesită şi abilităţi investiţionale din partea companiei. Cu numele şi dimensiunea sa, grupul Axa putea intra în condiţii personalizate pe orice piaţă din lume, spre deosebire de orice cumpărător din România.   

Miza importantă pusă în joc a făcut ca numele Axa să ajungă şi pe masa instanţelor din România. La Curtea de Apel Bucureşti a avut deja două termene un dosar prin care o companie a lui Dan Adamescu, încă acţionar majoritar al Astra, cere anularea actului prin care ASF respinge tranzacţia Astra-Axa pe motiv că societatea sa a fost prejudiciată. La cel de-al doilea termen, instanţa a decis să aprobe cererea Autorităţii pentru supendarea cauzei până la soluţionarea unui alt dosar, prin care se contestă punerea sub administrare specială a companiei Astra. Urmează, însă, recursul şi, probabil, şi alte procese în care se vor invoca alte motive pentru anularea deciziei ASF. Dacă oricare dintre aceste procese va fi pierdut de ASF, există posibilitatea ca totul să o ia de la început, adică de la contractul iniţial dintre Astra şi Axa.