Prima companie din Romania afiliată la GRI ca stakeholder organizaţionalGSK este prima companie din România afiliată la GRI ca stakeholder organizaţional, adoptând astfel cele mai bune practici internaționale de transparență în business. Compania a ales să își alinieze sistemul de raportare la cel mai folosit cadru de raportare voluntară de sustenabilitate, Inițiativa Globală de Raportare (GRI), pentru ca partenerii săi să aibă un sistem de referință recunoscut ca model de bună practică la nivel global. Standardul Global de Raportare a Sustenabilității (GRI) G4, publicat în mai 2013, este considerat lider la nivel mondial în raportarea sustenabilității companiilor.
Câteva dintre cifrele din raport:
• GSK România a susţinut 13 asociaţii de pacienţi în 2012 și a investit 604.460 de euro în comunităţi, în proiecte de sănătate și de educație în sănătate
• Aproape 10.000 de ore dedicate de angajaţii GSK programelor de voluntariat, în comunităţile locale în 2012
• Investiţii de 3.400 de ore în programe de instruire profesională a angajaţilor
Potrivit raportului, contribuţiile GSK la bugetul de stat s-au ridicat, în ultimii doi ani, la 46 de milioane de euro, sub formă de taxe şi impozite.Totdată, investiţiile în studii clinice s-au ridicat la o valoare totală de 8 milioane de euro, pe parcursul ultimilor cinci ani.
După anunţul de vânzare al fabricii de la Braşov, preşedintele GSK România, Pascal Prigent, spunea că numite companii şi-au exprimat deja interesul pentru aceasta, dar că prioritatea este salvarea locurilor de muncă şi nu recuperarea investiţiilor de circa 100 de milioane de dolari făcute până acum aici.
GlaxoSmithKline ocupă locul 6 în top 10 al companiilor farmaceutice de pe piaţa autohtonă, potrivit Cegedim, cu vânzări de 563,3 mil. lei.