Oficialul american a precizat dezvoltarea militară a Chinei a fost motivul principal al creării pactului de securitate AUKUS, privind regiunea indo-pacifică, încheiat de către SUA, Australia şi Regatul Unit, scrie AmericanmilitaryNews.
„Ceea ce vedem acum în regiune este cea mai mare dezvoltare militară de după cel de-Al Doilea Război Mondial”, a declarat amiralul Aquilino. Acesta a fost răspunsul său după ce a fost întrebat dacă se așteaptă ca Beijing-ul să reacționeze la pactul de apărare încheiat între Australia, Regatul Unit și SUA, cunoscut ca AUKUS.
China a depășit SUA ca națiunea cu cea mai mare forță navală din lume
Potrvit sursei citate, în 2019, China a depășit SUA ca națiunea cu cea mai mare forță navală din lume și a continuat să sporească avantajul față de SUA în ultimii doi ani. De asemenea, China a testat recent o armă hipersonică, ”demonstrând capacități mai avansate decât cele pe care le dețin în prezent SUA”, potrivit generalului forțelor spațiale SUA, David Thompson, șeful adjunct al operațiunilor spațiale.
AUKUS, alianța occidentală anti-China
AUKUS a fost anunțat oficial în luna septembrie, când cele trei țări au decis să-și împărtășească tehnologia privind propulsia nucleară, aflată în prezent pe submarinele din America și Marea Britanie.
Aquilino a precizat că planul de a împărtăși tehnologia submarinelor nucleare cu Australia a venit în urma unei decizii a acestei țări de a investi într-un program de submarine nucleare, ”care să ofere capacitățile necesare împotriva amenințărilor de securitate din regiune”.
AUKUS este doar o parte a efortului SUA de a aborda „provocările de securitate” din regiunea Indo-Pacific, a adăugat amiralul american.
El a subliniat că SUA lucrează tot mai intens pentru a consolida apărarea Taiwanului.
Administraţia de la Beijing consideră Taiwanul teritoriu chinez şi a avertizat că ar putea utiliza forţa militară pentru a-l recupera. Regimul de la Taipei susţine că Taiwan este un stat independent şi avertizează că îşi va apăra democraţia şi libertăţile. Numai luna trecută, zeci de avioane chineze Shenyang J-16 și avioane de luptă Chengdu J-10 au pătruns în zona apărării aeriene a Taiwanului.
Relaţiile dintre Taiwan şi China au devenit mai tensionate și după ce preşedintele chinez Xi Jinping a cerut Taiwanului reunificarea cu China, și cu forţa dacă va fi necesar.