Gigaset Communications GmbH şi-a reorganizat echipa managerială şi poziţiile cheie aducând în echipă noi membri.
Managementul îi include acum pe Jose Costa e Silva (foto) – Director Executiv(CEO) şi responsabil pentru Marketing, Vânzări şi Managementul Produselor, precum şi pe alţi trei noi directori manageriali. Dr. Andreas Schleicher – noul şef al departamentului financiar (CFO) – se ocupă de finanţele companiei, departamentul de IT şi cel Judiciar. Martin Streb este şeful departamentului operaţional (COO) şi este responsabil pentru Achiziţii, Managementul Consumabilelor şi Producţie, precum şi pentru departamentul de Cercetare şi Dezvoltare şi Managementul Calităţii. Dr. Uwe J. Dombrowski, care s-a alăturat echipei manageriale ca reprezentant al acţionarilor majoritari ARQUES Indusries AG, conduce departamentul de optimizare a structurilor şi proceselor în cadrul companiei lider al Europei pe piaţa telefoniei cordless.
Prin reînnoirea echipei manageriale, compania, care dezvoltă, fabrică şi îşi scoate pe piaţă produsele sub marca Siemens Gigaset, îşi întăreşte poziţia pe piaţa internaţională. După ce Siemens AG a vândut un procent de 80.2% din acţiunile sale ăn toamna trecută, Gigaset Communications îşi continuă strategia riguroasă de transformare într-o companie independentă, de mărime medie şi cu prezenţă globală.
Punctul de producţie în Bocholt, Germania, se află sub conducerea unui manager cu experienţă – Martin Streb (43 ani), care va fi responsabil pentru Achiziţii, Managementul Consumabilelor şi Producţie, precum şi pentru departamentul de Cercetare şi Dezvoltare şi Managementul Calităţii. Martin Streb are o diplomă în electrotehnică şi are o experienţă de mulţi ani în industria automobilelor, electronicii şi electromecanicii. Înainte să se alăture celor de la Gigaset Communications, a fost directorul departamentului de comutatoare la Johnson Electric.
Noul şef al departamentului financiar este Dr. Andreas Schleicher (49 ani), care are un doctorat în chimie. Înainte de Gigaset Communications, a avut numeroase posturi de CFO în industria chimică, inclusiv în Archimica Group şi în sectorul construcţiilor.
Ca reprezentant al ARQUES Industries AG, Dr. Uwe J. Dombrowski (50 ani) va asigura continuarea optimizării structurilor şi proceselor companiei. Dr. Dombrowski a lucrat timp de mulţi ani cu ARQUES Industries AG ca expert în restructurare şi, printre altele, are o experienţă bogată în sectorul de retail şi al bunurilor de consum.
Ca Director Executiv, Jose Costa e Silva (49 ani) este responsabil în continuare pentru Vânzări la nivel global, Marketing şi Managementul Produselor. „ Ca lider pe piaţa din Germania şi Europa, Gigaset Communications este foarte bine poziţionat, şi cu această echipă managerială puternică, vom fi încă şi mai rapizi şi agili”, spune Jose Costa e Silva. „Orientarea noastră este în voice business. Prin această viguroasă reînnoire a companiei, vom continua să ne creştem poziţia pe piaţă, chiar şi pe cele internaţionale.”
Gigaset Communications Austria GmbH este marcă înregistrată a Siemens AG. Compania, cu sediul central în München, Germania, distribuie produse de calitate superioară sub brandul Siemens Gigaset. Protofoliul include reţele fixe de telefonie, sisteme Voice over IP, routere, gateway-uri, soluţii software, dar şi sisteme WIMAX şi produse home media. În Europa, Gigaset Communications este lider de piaţă pentru telefoanele DECT. Cea mai mare parte a producţiei este realizată în Bocholt, Germania; aici sunt realizate şi dezvoltate produsele Gigaset îndeplinind cele mai stricte standarde de mediu şi calitate.