Secretul lui Gigi Becali
Afaceristul Gigi Becali, în vârstă de 65 de ani, a făcut declarații despre accidentul rutier recent în care a fost implicat.
El a spus că a simțit dureri în zona coastelor și că, ulterior, i s-a descoperit o coastă fisurată.
Cu toate acestea, durerea nu l-a oprit să își continue planurile, inclusiv vizita la o mănăstire.
Determinat și nevrând să renunțe la planurile sale, latifundiarul din Pipera a ales să meargă la mănăstire, conducând chiar el mașina în timpul nopții.
Mai mult, el a povestit că nu i-a spus soției sale despre coasta fisurată.
„Să vezi, că au oprit mai mulți oameni, până la urmă i-am zis lui Luțu să vină să ia tot din mașină. Am plecat spre Pipera, pe mine m-a luat un băiat și Lutu s-a dus să scoată alea din mașină. Păi, ce, eram idiot să mai stau acolo o oră? Cine mă reclamă pe mine? Eu sunt leu, eu nu mă sperii așa usor. Am plecat la mănăstire noaptea, nici nu i-am zis nevestei că am coasta fisurată. Și am condus toată noaptea și am venit și inapoi și nici n-am dormit. Durerea e bună. Când te doare, nu mai ai ispite.”, a declarat Gigi Becali, la România TV.
Gigi Becali spune că nu este vinovat
Gigi Becali a fost implicat într-un accidentul rutier în data de 12 noiembrie. Ulterior, după schimbarea declarației, s-a prezentat la poliție pentru cercetări.
Patronul FCSB a susținut că nu era sub influența băuturilor alcoolice și că nu a fost vinovat de producerea accidentului rutier.
Mașina pe care o conducea, cu un motor V12 de 6,8 litri și 591 de cai putere, a ajuns în șanț, însă nu au existat alte detalii cu privire la consecințele accidentului.
Mai mult, Gigi Becali a vorbit despre detaliile incidentului la Liga Digisport, subliniind că nu era beat și că nici obosit nu era.
„(…) Ce vină să ai când intri cu mașina în șanț? Intri ori dacă ești beat, ori dacă te ia somnul. Beat nu eram, somnul nu mă lua la ora 11:00, intram cu mașina în șanț de nebun?”, spune el.
Incidentul cu mașina de lux a lui Gigi Becali, evaluată la 500.000 de euro, a captat atenția publicului. Acesta a reaprins controversele în jurul acestuia. Aaceristul pare să își continue viața în ciuda problemei de sănătate apărute în urma accidentului.
Patronul FCSB a scăpat de pedeapsa cu închisoarea
Afaceristul și omul de afaceri Gigi Becali a fost acuzat de „fraudă la vot, în stare de recidivă”.
Dosarul a stat pe masa procurorilor timp de patru ani. Instanța a decis în cotombrie ca hotărârea să fie luată pe data de 15 noiembrie.
Magistrații de la Judecătoria Buftea au luat astăzi o decizie care indică faptul că procesul a încetat, invocând „prescripția faptelor”.
Cu toate acestea, soluția magistraților nu este definitivă și poate fi atacată cu apel într-un termen de 10 zile.