Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat că s-a început cercetarea penală în dosarul în care Gigi Becali este acuzat de ultraj. Pe de altă parte, omul de afaceri susține că nu este vinovat și o să-i facă plângere pentru denunț calomnios liderului FSANP.
„Nu există așa ceva. N-am fost audiat. E fake din partea lui Sorin Dumitrașcu (preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor). El a făcut o plângere la Parchet de amenințare sau ultraj. La parchet l-au trimis la Miliție, iar acolo îl chemi pe nebun – spun la modul general nebun – să dai declarații. Pe Becali îl sună de la miliție și am vorbit cu doamna de la penitenciar și spune că n-am amenințat-o, dar trebuie să dai declarații. Orice nebun face o plângere despre mine trebuie să vin eu la poliție să zic că nu am amenințat? Știu că oamenii în România n-au discernământ juridic. Toată lumea din presă ia știrea și o rostogolește. Domnului Dumitrașu îi fac plângere pentru denunț calomnios”, a spus Gigi Becali la B1 Tv.