Gigi Becali spune că Georgescu ar fi influențat de forțe malefice

Gigi Becali nu s-a ferit din nou să își exprime nemulțumirea față de Călin Georgescu. Într-o declarație la România TV, Gigi Becali a lansat acuzații dure, susținând că Georgescu ar fi influențat de forțe malefice și ar avea o „lucrare demonică.”

Becali a explicat că, de-a lungul timpului, a avut de-a face cu diverse personalități publice care s-au abătut de la credința ortodoxă, dar, în opinia sa, Georgescu ar fi diferit, având o legătură cu „demonii.”

„Dacă vă spun, o să râdeți. Eu așa mi-am dat seama, am avut până acum președinți eretici, necredincioși, este problema asta. Numai că omul ăsta are un demon, l-am simțit pe demonul ăsta din toate aparițiile sale, are o lucrare demonica, pentru că dracilor nu le convine cuvântul lui Dumnezeu, ei vor să o rescrie cum vor.

El contestă Geneza, nici măcar musulmanii nu au contestat până acum! Păi lupii în piei de oaie… Păi dacă el ar veni și ar spune că are demoni, l-am mai vota? Datorită practicilor lui, yoga, MISA, a dobândit niște duhuri care îl comandă, după care aceste duhuri, ca să le menții, trebuie să faci niște magii, vrăji. Pentru că puterea aia de acolo o ai. Dacă și pe mine m-a păcălit! Nu face diferența între demon și Dumnezeu și se folosește de biserică”, a declarat Gigi Becali, la România TV.

gigi becali
SURSA FOTO: YouTube, captură ecran

Călin Georgescu nu ar trebui să ajungă în funcții de conducere

Acesta a mai spus că acesta nu ar trebui să ajungă în funcții de conducere, precum cea de președinte al României.

În ciuda acestor atacuri, Becali a subliniat că nu are nimic împotriva altor membri AUR, ci doar față de Călin Georgescu, și că respectă principiile nescrise ale „bunului simț” în politică.

Întrebat dacă îi este teamă de ”legionarii lui Georgescu”, acesta a spus că nu are nicio treabă cu aceștia. Acesta a mai spus că nu are treabă cu mercenarii și că ”nu mi-am pus în cap să mă cert cu mercenarii”.

„Eu nu am treabă cu legionarii, ci cu Georgescu. Nu mă interesează de mercenari, eu am o singură problemă – să nu vină Georgescu președinte în țara mea. Dacă îmi era teamă… m-ați văzut pe mine cu bodyguarzi? De mine le este cam jenă. Nu le convine ce spun de Georgescu, dar din dragoste pentru mine, parcă m-ar lăsa în pace”, spune el.

Gigi Becali a spus că există niște legi nescrise ale bunului simț în această lume și a explicat că, deși a venit de puțin timp în partid, nu poate să se comporte așa cum ar dori, având în vedere că acesta este „casa” lui Simion.

”Sunt niște legi nescrise ale bunului simț pe lumea asta. Eu am venit de puțin timp în acest partid. E casa lui, nu pot să vin eu așa. Eu sunt Becali și îmi spun opinia, nu pot să-l trag la răspundere pe Simion”, a continuat Gigi Becali.

Calin Georgescu
SURSA FOTO: Inquam Photos / Malina Norocea

Gigi Becali avea informații cu privire la dosarele grave

Acesta a mai spus că avea informații în acest sens, însă nu se aștepta ca Georgescu să fie săltat atât de repede.

”Aveam informații că sunt câteva dosare la care se lucrează și că în săptămâna viitoare (n.red. săptămâna aceasta) se termină cu el, vor apărea aceste dosare.

Nu mă așteptam miercuri. Mă gândeam și eu pe vineri, sâmbătă. Am spus și eu 10 zile, am mai tras de timp ca să fiu cât de cât credibil”, spune acesta.

Ulterior, acesta a fost întrebat de către jurnalistul Dan Andronic dacă George Simion, liderul AUR, avea habar de aceste informații.

Gigi Becali a precizat că a împărțit această informație cu George Simion, însă acestuia nu-i venea să creadă.