Gigi Becali a respins o ofertă de 5 milioane de euro pentru un jucător de la FCSB. El dispune de un grup de fotbaliști pe care încearcă să-i valorifice în vederea obținerii unui profit semnificativ. Unul dintre aceștia este Siyabonga Ngezana, în vârstă de 26 de ani.
Pe lângă fundașul sud-african, FCSB speră să dea lovitura și prin vânzările lui Darius Olaru și Florinel Coman,. Aceștia sunt monitorizați în ultima perioadă de echipele din străinătate.
Siyabonga Ngezana a devenit un jucător cheie la FCSB
Ajuns la FCSB în vara trecută, în urma unei tranzacții în valoare de 600.000 de euro, Siyabonga Ngezana a devenit un element cheie în echipa roș-albastră. Deși a avut nevoie de câteva luni pentru a se adapta, în ultima perioadă s-a impus ca titular incontestabil în primul unsprezece al antrenorului Elias Charalambous.
În această perioadă de mercato, clubul francez Lorient s-a arătat interesat de serviciile sale. Francezii au oferit suma de 5 milioane de euro. Cu toate acestea, Gigi Becali nu a stat la discuții și a respins propunerea, conform informațiilor oferite de Playsport.
Gigi Becali ar fi solicitat suma de 7 milioane de euro
Becali ar fi solicitat suma de 7 milioane de euro. Banii au fost considerați a fi peste bugetul disponibil al celor de la Lorient. Aceștia intenționau să plătească cei 5 milioane de euro în rate. Ei voiau să includă diverse bonusuri de performanță. Această variantă nu a fost, însă, pe placul omului de afaceri Gigi Becali.
În timpul vacanței sale din Africa de Sud, jurnaliștii au avut oportunitatea de a discuta cu fundașul de la FCSB.
Chestionat cu privire la interesul venit din Franța, de la echipa Lorient, Ngezana a răspuns sincer.
Fotbalistul susține că nu este interesat de un transfer
El a catalogat aceste informații drept speculații din partea presei. El a spus că nimeni nu l-a înștiințat despre o posibilă mutare. Ngezana a susținut că subiectul nu îl preocupă în mod deosebit.
„Uite, să fiu sincer, sunt speculații din partea presei, nimeni nu mi-a vorbit despre o mutare, doar site-urile, președintele echipei [a vorbit], înseamnă că există ceva, nu este fum fără foc. Dar nu asta mă preocupă, până nu apare nimic concret nu am nimic de comentat”, a spus Ngezana pentru cei de la The South African.
Trebuie spus că Gigi Becali a exprimat în mod constant satisfacția față de performanțele fundașului de fotbal adus de la Kaiser Chiefs. Ngezana a devenind titular după accidentarea lui Vlad Chiricheș, survenită acum cinci luni, în meciul de campionat cu UTA. Gigi Becali a afirmat despre Siyabonga Ngezana că este chiar mai talentat decât fundașul care a evoluat la Tottenham și care a fost căpitan al primei reprezentative timp de mai mulți ani.