Gigi Becali își avertizează fina, în urma derby-ului dintre Dinamo și FCSB. Latifundiarul din Pipera spune că edilul are de pierdut din cauza stării gazonului de pe Arena Națională.
Becali crede că Firea pierde pe plan politic din cauza stării proaste a gazonului Arenei Naţionale.
„Nu am vorbit cu ea, că era târziu aseară. Nu am vorbit cu fina, am vrut să-i dau un mesaj, dar era prea târziu. O să vorbesc astăzi. Eu cred că îşi dă seama că pierde foarte mult. Toată munca pe care o face şi tot războiul pe care-l duce cu Dragnea şi cu centura Capitalei şi cu toate astea or să pălească în faţa unui lucru minor. Adică pierde foarte mult politic. Şi asta face, meseria ei la ora asta e politica. Şi meseria şi-o pierde. Toate lucrurile bune pe care le face se anulează prin acest gazon, acest teren. Ce a făcut, aia, cu 3.000 de copii, s-a uitat. A pierdut mult, mult de tot politic. Dacă ei vor, pot să-l cumpăr eu (n.r. – gazonul) şi după aia să se scadă din chirie”, a declarat Becali, la ProX.
Deşi vicecampioana a ratat victoria cu Dinamo şi şansa de a urca pe primul loc în Liga I, după 1-1 cu echipa din Ştefan cel Mare., Gigi Becali s-a declarat mulţumit de rezultatul din derby.
„N-a fost fotbal, a fost un fel de ţurcă pe nisip. Nu puteai niciun stop să faci, nicio preluare, niciun dribling. Ăla nu-i fotbal, unde nu poţi să driblezi, unde nu poţi să faci un stop, o preluare, nu poţi să dai un pas ca lumea. Nu e fotbal ăsta, a fost ţurca pe nisip. Şi dacă a fost ţurca pe nisip şi am luat un punct în condiţiile în care l-am luat, asta e. Nu sunt dezamăgit cu nimic. Am văzut că avem echipă de bărbaţi, de războinici, asta m-a încântat. Faptul că au luptat în zece oameni, pe terenul ăsta, m-a încântat într-un fel”, a anunţat Becali.