Gigi Becali prosperă în pandemie. Spune că a încasat milioane de euro în mână, bani numerar.

Latifundiarul a declarat că vrea să facă bine și să îi ajute și pe alții din bunăstarea sa, pentru a primi grația divină.

Gigi Becali prosperă în pandemie. Prețurile terenurilor s-au dublat

În pandemie, Gigi Becali spune că prețurile terenurilor s-au dublat și la fel s-a întâmplat și cu profitul său.

Pandemia a afectat financiar foarte mulți români, dar există și excepții. Încasările lui Gigi Becali au crescut considerabil în această perioadă.

El se mândrește cu afacerile prospere din perioada pandemiei. A avut și 12 milioane de euro cash din terenuri vândute anul trecut.

”Pentru mine nu a fost nicio perioadă grea, a fost chiar și mai bine de cinci ori. Păi cum așa? S-au dublat prețurile la terenuri. Și am vândut în pandemie terenuri la dublu preț decât era înainte de pandemie”, a spus Gigi Becali, potrivit antena3.ro.

Astfel, latifundiarul din Pipera a făcut milioane de euro în această perioadă, numai din terenuri.

”Am vândut în pandemie, am luat 11 milioane (n.r. – euro) bani cash. Omul nu ține cont de pandemie, omul dă când vrea el și cât vrea el.

”Vreau să fiu cu Hristos”

Toată averea, împlinirea asta toată e a Domnului, toate bogățiile. Și el mi-a dat mie și a zis bă, îți dau ție să administrezi. Dacă nu administrezi bine, vai de capul tău”, a spus Gigi Becali.

Latifundiarul știe exact ce să facă cu banii. Pe lângă afacerile sale, îi ajută și pe alții cu banii. Omul de afaceri rupe tăcerea și dezvăluie ce trimite bani de șapte ani încoace pe continentul african.

În țară, este acuzat că face declarații rasiste, dar Becali arată în premieră ce relații are, de fapt, cu populația de culoare.

Patronul FCSB a precizat că toate lucrările au fost binecuvântate şi totul a mers conform planului.

„Am trimis arhitecți, ingineri și pictori, iar africanii au învățat imnul României în semn de mulțumire

Interesul meu este numai unul singur. Îl vreau pe Hristos și vreau să fiu cu Hristos și dacă vrei să fii cu Hristos trebuie să faci bine”, a declarat atunci Gigi Becali.

A construit biserici în Africa

Gigi Becali a povestit pentru Antena 3 ce l-a inspirat să investească în construirea unor biserici în Africa.

”A venit o măicuță negresă la Dragomirna, la mănăstire, și cerea o mie de euro. A sunat de acolo și i-a cerut nevestei mele o mie de euro. Eu eram lângă ea în pat când i-a cerut asta. I-a spus că și 10 euro contează.

Atunci i-am zis să vină la București la mine la palat. A venit a doua zi, mi-a arătat despre ce e vorba, i-am zis că de acum încolo nu va mai cerși niciun ban de la nimeni, că ea cerșea bani prin România și ducea acolo”, a dezvăluit Becali.

Sursa foto: INQUAM Photos, Adriana Neagoe.