Gigi Becali ar putea fi închis din nou, după ce acesta l-a amenințat într-o emisiune de televiziune pe directorul Penitenciarului Jilava, care nu a aprobat o învoire pentru vărul său, deținut. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat revocarea eliberării condiționate a lui Becali, potrivit Mediafax.
„Luni, 21 august 2017, am solicitat conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor măsuri ferme în legătură cu amenințările pe care fostul deținut Gheorghe Becali, aflat în perioada de supraveghere după liberarea condiționată, a reunoscut public că le-a adresat directorului Penitenciarului Jilava.”, se arată în comunicatul Federației, emis de Mediafax.
Becali a avut o intervenție în timpul unei emisiuni cu transmisie în direct, pe data de 19 august 2017, în care acesta a afirmat că i-a transmis directorul Penitenciarului Jilava mai multe mesaje de amenințare, din cauza faptului că directorul nu a aprobat o nouă învoire pentru vărul său, încă deținut, Victor Becali.
Sesizarea instanței de executare a pedepsei privative de libertate în legătură cu revocarea liberării condiționate, dar și a organelor de urmărire penală pentru infracțiunea de ultraj în formă calificată, fostul este impusă, întrucât Gheorghe Becali este cunoscut pentru comandarea unor acțiuni de tip mafiot (sechestrare de persoane).