Scandal în direct la TV! Gigi Becali a avut un schimb dur de replici cu un jurnalist după înfrângerea și eliminarea FCSB din Conference League. Patronul echipei din Ghencea a lansat atacuri acide la adresa acestuia.
După înfrângerea FCSB în fața lui Nordsjaelland cu scorul de 0-2, după 0-0 în Ghencea și eliminarea din Conference League, Gigi Becali, patronul echipei, a avut un schimb de replici acide cu jurnalistul Decebal Rădulescu în timpul unei emisiuni TV. Totul a plecat de la afirmațiile anterioare făcute de jurnalist în legătură cu Gigi Becali.
Gigi Becali, scandal în direct la TV
Patronul FCSB, Gigi Becali, a refuzat inițial să vorbească cu Decebal Rădulescu și l-a acuzat că l-a numit impostor, motiv pentru care nu i-a permis să intervină în dialog.
Moderatorul emisiunii, Vali Moraru, a încercat să calmeze situația, iar Decebal Rădulescu a menționat că Gigi Becali i-a atacat familia anterior. Becali a susținut că a criticat familia jurnalistului în replică la afirmațiile sale.
„Gigi Becali: Nu vreau să vorbesc cu el (n.r. cu Decebal Rădulescu), m-a făcut impostor și nu permit nimănui asta.
Vali Moraru: Nici dumneavoastră n-ați rămas dator.
Gigi Becali: Păi, rămân eu dator vreodată?
Decebal Rădulescu: Tac din gură, cu toate că mi-ați atacat familia.
Gigi Becali: Dacă nu erai obraznic, nu-ți atacam familia. Dar cu ce ți-am atacat familia? Am zis că te ține nevastă-ta în puf.
Vali Moraru: Ce relevanță are?
Decebal Rădulescu: Eu știu să dau oile la ușă …
Gigi Becali: Se sperie și oile de tine!”, transmite GSP.
Vă laud când e cazul, vă critic când e cazul
De asemenea, Decebal Rădulescu a subliniat că el își exprimă opiniile în mod consecvent, fie că sunt de laudă sau critică. El i-a transmis lui Gigi Becali că atunci când are de adresat cuvinte de laudă, face acest lucru, dar numai „când ai făcut lucruri bune”.
„Decebal Rădulescu: Nu mai răspund, haideți să discutăm despre FCSB.
Gigi Becali: Când ai spus ce ai spus, nu te-ai gândit că o să ne mai intersectăm pe la emisiuni?
Decebal Rădulescu: Eu spun mereu ce am de spus, vă laud când e cazul, vă critic când e cazul.
Gigi Becali: Păi m-ai făcut impostor, ce să mă lauzi?! Nu ți-e rușine?! Ești nebun?!
Decebal Rădulescu: Când ai făcut lucruri bune, te-am lăudat”, a conchis jurnalistul în discuția sa patronul FCSB.