Gigi Becali și Anamaria Prodan, un nou episod în scandalul fără sfârșit. Patronul FCSB face noi declarații acide

SURSA FOTO: Dreamstime

Gigi Becali și Anamaria Prodan, un nou episod în scandalul fără sfârșit. Patronul FCSB face noi declarații acide la adresa impresarului, despre care recunoaște totuși că la un moment dat a avut o părere bună.

Gigi Becali și Anamaria Prodan, un nou episod în scandalul fără sfârșit. Patronul FCSB nu se lasă mai prejos și răspunde în termeni duri ultimelor declarații făcute de impresar.

Transferul în străinătate al unui jucător de la echipa condusă de Becali a încins din nou spiritele.

Gigi Becali și Anamaria Prodan, un nou episod în scandalul fără sfârșit. Becali iese la contra-atac

Gigi Becali şi Anamaria Prodan au fost cândva buni prieteni, însă acum își aruncă cuvinte dure unul la adresa altuia aproape săptămânal. Conflictul dintre cei doi pare că nu are final.

Patronul FCSB nu s-a ferit să o atace din nou pe vedetă, după declaraţiile ei surprinzătoare legate de transferul fotbalistului Dennis Man la Parma.

”Știți că nu vorbesc cu femeia aia, nu mă interesează, nu vreau să vorbesc despre ea. Înainte o simpatizam. Nu o iubeam, că nu aveam cum, dar o simpatizam pentru că glumea, nu știu ce…

Se comporta foarte bine, era gingașă, prietenoasă. Dacă cum spune ea că am rămas eu cu ochii la ea, păi mă uit eu vreodată la o femeie măritată? Doamne ferește, mai bine intru în pământ”, a spus Gigi Becali la Pro X, potrivit romaniatv.net.

A fost exclusă din negocierile pentru transferul lui Dennis Man

Anamaria Prodan era impresarul lui Dennis Man, dar a fost exclusă din negocierile pentru transferul de la FCSB la Parma.

”Cine este Becali? Un liliputan de 1.30 metri căruia noi, societatea, i-am permis tot circul ăsta. Am râs şi am făcut haz de circul ăsta până când omul a crezut că este cineva.

Voi aţi văzut vreodată cum scrie Gigi Becali, săracul, e agramat. Nu ştie cum se ţine pixul în mână, nu mai zic de stilou, îi rupe peniţa, e armă albă în mâna lui.

Omul când scrie, nu are liniuţe, nu are punctuaţie, toate cuvintele sunt legate. Trebuie să faci eforturi uriaşe ca să citeşti un mesaj pe care îl dă. Becali când mă vede pe mine se pune pe canapeluţa de la palat şi stă şi mă admiră 40 de minute până îi zic eu „patroane, trezeşte-te!”, a spus Anamaria Prodan în luna ianuarie.

S-a legat de viața personală

Gigi Becali s-a legat însă și de viața personală a Anamariei Prodan. A susținut public că Laurențiu Reghecampf, soțul ei, are o amantă de opt ani de zile, iar vedeta știe.

”Reghe are amantă de opt ani, i-a făcut fetei și salon de înfrumusețare în Dorobanți. Știe cam toată lumea de această relație, chiar și Ana.

Așa cum și Reghe știe de ea și de Alexa. Doar că fiecare s-a făcut că se uită în altă parte și și-a văzut de treabă, continuând să pozeze într-un cuplu fericit”, a declarat Gigi Becali în luna aprilie.

Sursa foto: Dreamstime.