Patronul FC Steaua, Gigi Becali, aflat într-o permisie de la închisoare, a participat, duminică, la slujba de la biserica din Pipera şi a declarat că echipa de fotbal va fi pentru el doar o societate comercială ce "va câştiga bani", sumele obţinute astfel urmând a fi folosite în acţiuni caritabile.
"Viaţa mea s-a şters, am şters toul cu buretele şi am început o nouă viaţă care se numeşte Gheorghe Becali. Îl caut pe Hristos, mă duc după Hristos oriunde este el. Îi caut pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei dezbrăcaţi, pe cei însetaţi, pe cei din temniţă şi pe cei din spitale. Toată averea mea o dau lui Hristos. Mi-e ruşine de ceea ce făceam eu. (…) Dacă mă interesează mântuirea, mai are Steaua vreo valoare pentru mine? Lucrurile astea, materiale, nu mă mai interesează. Pentru mine, Steaua va fi o societate comercială, care va câştiga bani, bani pe care, la rândul meu, îi iau şi îi dau… Caut bolnavi, caut biserici, caut oameni, o să fac lucruri bune", a spus Becali.
El a mai spus că îi este ruşine de ce făcea înainte să fie închis, precizând că ”s-a detaşat” de acea persoană.
”M-am detaşat de persoana care am fost înainte, eu vorbesc cu voi din dragoste. Mie mi-e ruşine de ceea ce văd, ce făceam eu. Când văd la televizor acum ce făceam, îmi este ruşine, că le văd acolo în temniţă. Nu sunt mândru de ce făceam şi dacă îmi este ruşine, nu mai vreau să mai fac”, a declarat Gigi Becali.
Întrebat ce este cel mai greu în penitenciar, el a răspuns: ”Cel mai greu este că nu vezi familia”.
Becali a mai afirmat că a primit ”temniţa cu dragoste”, pentru că acolo a învăţat să se roage.
”Părintele Iustin Pârvu spune: «Cine nu a fost în temniţă nu ştie a se ruga». Nu ştiam să mă rog, dacă nu treceam prin temniţă. Eu am primit temniţa cu dragoste, nu am cârtit, pentru că mi-am dat seama că numai acolo am învăţat să mă rog şi numai acolo am învăţat ce înseamnă mântuirea, că nu ştiam, nu citeam. Acum am citit zeci de cărţi şi mi-am dat seama ce înseamnă mântuirea. (…) Ce contează doi ani de chin, de lipsire de libertate pe lângă viaţa veşnică. Dacă nu mergeam în temniţă nu ştiam ce e mântuirea, stăteam şi jigneam, îi făceam pe plac lui Satana. Aşa m-a luat Dumnezeu, m-a dus în cortul lui, în temniţă, că, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: «Nimic nu putem noi câştiga decât din suferinţă», şi dacă suferinţa este drumul spre mântuire de ce să nu o primesc cu dragoste”, a spus Becali.
Finanţatorul Stelei s-a aflat, în această săptămână, într-o permisie de cinci zile acordată de conducerea Penitenciarului Poarta Albă, permisie care se încheie duminică.
Magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, la 6 martie, cererea lui Gigi Becali de eliberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul "Valiza". Procurorii DNA au contestat această decizie, iar contestaţia va fi judecată, marţi, la Tribunalul Constanţa.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi şase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.
SURSA: Mediafax