Gimnaștii și studenții UNEFS sprijină persoanele cu dizabilități. Inițiativei studenților Facultății de Educație Fizică și Sport s-a alăturat 7 cluburi sportive cu renume din București, printre care se numără CSA Steaua București, CSS Dinamo, CSS Steaua, Academia Marian Drăgulescu, ACS Academia de Gimnastică – Laura Cristache, ACS Academia de Gimnastică – Luisa Dedu, dar si asociații precum ASDB Asociația Down Plus București, Mâna de lucru și Fundația Special Olympics.
Mai mulți sportivi de înaltă performanță care au purtat tricolorul pe cele mai înalte trepte ale gimnasticii internaționale și-au arătat disponibilitatea de a participa la eveniment.
Coordonatorul evenimentului și titularul cursului Proiectarea și managementul evenimentelor sportive este Conf. Univ. Dr. Corlaci Ionuț.
”Universitatea este onorată să găzduiască un eveniment sportiv axat pe gimnastică incluzivă pe data de 20.04.2024. Începând cu ora 09:30 va avea loc prima parte în care se vor exemplifica trasee utilitar aplicative, iar de la ora 12:00 va avea loc cea de-a doua parte ce va include exerciții specifice realizate la aparatele de gimnastică.” se arătă într-un comunicat transmis de organizatori.
Gimnaștii și studenții UNEFS organizează evenimentul „Gimnastică – Educație incluzivă U.N.E.F.S. 2024”
Prin evenimentul centrat pe gimnastică și educație incluzivă, cu implicarea specială a persoanelor cu dizabilități, sindromul Down și autism, se dorește evidențierea importanței sportului și beneficiile acestuia.
Este deja cunoscută importanța incluziunii și beneficiile activității fizice pentru toți membrii comunității, indiferent de capacitățile lor.
În spiritul valorilor de egalitate și integrare, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București se angajează să ofere oportunități de participare în sport pentru toți, indiferent de abilități sau condiții medicale.
Participanții la eveniment vor demonstra nu doar abilitățile lor sportive, ci și determinarea și pasiunea pentru sport, inspirând și motivând pe ceilalți să abordeze sportul ca o modalitate de dezvoltare personală și socială.
Competiția va avea loc în sala de gimnastică a UNEFS, dar și în sala de jocuri aflată în incinta acesteia. Aceasta va include diverse categorii de vârstă și nivel de expertiză, pentru a încuraja participarea cât mai largă a pasionaților de gimnastică.
Încurajăm toate persoanele interesate să se alăture evenimentului pentru a susține eforturile de promovare a incluziunii și a accesului la sport pentru toți.
Organizatorii evenimentului promit un spectacol captivant, în care fiecare participant va avea șansa să strălucească și să inspire prin performanțele sale, iar pe lângă voie bună, participanții pot aduce la Universitate maculatură pentru a contribui la campania de colectare ce se va desfășura în cadrul evenimentului.