Gina Pistol, așa cum nu ai mai văzut-o niciodată. Blonda a avut parte de clipe emoționante chiar de ziua ei. Totul s-a întâmplat chiar pe platourile de filmare ale show-ului Asia Express. Vedeta și-a sărbătorit ziua de naștere, pentru a treia oară, la locul de muncă.
Weekendul acesta, pentru al treilea an consecutiv, Gina Pistol și-a serbat ziua de naștere în timpul filmărilor pentru Asia Express. De data aceasta, Gina a petrecut alături de colegi în Taipei, oraș ce face parte din traseul celui de-al treilea sezon Asia Express, Drumul Comorilor.
Gina Pistol, în lacrimi!
În urmă cu doi ani, frumoasa prezentatoare și-a petrecut ziua tot pe platoul Asia Express, în Cambodgia, iar anul trecut în Mumbai. La împlinirea celor 39 de ani, Gina speră ca pe viitor să sărbătorească în același mod, tot pe platoul Asia Express, poate chiar în Tokyo.
Urările au început încă de la prima oră a dimineții, iar pe tot parcursul zilei echipa show-ului i-a pregătit colaje cu urări ale oamenilor dragi din țară. Prieteni, colegi, concurenți, foști concurenți, toți au fost alături de Gina, iar ziua sa de naștere a fost una plină de încărcătură emoțională: ”Știu că suntem departe de casă, știu că este greu pentru toată lumea și suntem deja foarte obosiți și mă simt foarte emoționată că foarte mulți oameni și-au rupt din timpul lor și s-au gândit la mine într-un mod atât de frumos. Asta mă impresionează foarte tare, de asta și plâng. Întotdeauna când suntem plecați, chiar și pentru o perioadă atât de lungă de timp, urările din țară mă fac să mă simt ca acasă”, a spus Gina cu ochii în lacrimi. Chefii, Ana Morodan, Teleșpan, Andrei Ștefănescu, Ruby și Robert sunt doar câțiva dintre cei care i-au transmis urări speciale.
Chiar dacă s-a aflat la mii de kilometri distanță de tară, membrii echipei de producție au făcut tot posibilul ca această aniversare să fie una de neuitat, iar Gina a mărturisit la finalul unei zile cu totul și cu totul emoționante care este cea mai mare dorință a sa: ”Îmi doresc sănătate, este singurul lucru pe care mi-l doresc în momentul acesta. Poate aceasta este vârsta la care devii mult mai înțelept”, a spus aceasta cu zâmbetul pe buze.
La jumătatea lunii octombrie, 9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România.