Procurorii anticorupție din peninsula Iberică, în acuză pe Iñaki Urdangarin, ginerele regelui Spaniei, Juan Carlos, că ar fi fraudat fonduri publice, utilizând facturi false și decontând servicii fictive, informează El Mundo.
Procurorii îl acuză pe soțul infantei Cristina că s-ar fi înțeles cu responsabili politici pentru a deturna fonduri publice către o corporație constituită tocmai pentru acest scop.
Judecătorul care soluționează acest caz, a confirmat că în cadrul investigației împotriva lui Urdangarin, duce de Palma, a asociațiilor acestuia în cadrul Institutului Nóos și a autorităților implicate există suspiciuni privind infracțiuni legate de fraudă, abuz de încredere, fals și deturnare de fonduri publice.
Magistratul a analizat documentele puse la dispoziție de procurori, care au pornit de la un furt de 2,3 milioane de euro din banii publici în care a fost implicat Institutul Nóos, institute care a organizat în Mallorca un forum despre turism și sport, ce a avut loc în urmă cu aproximativ șase ani.
Procuratura a avansat idea că există o diferență de circa două milioane de euro între costul real al evenimentului și banii încasați de ginerele regelui Juan Carlos și de asociații acestuia.
Iñaki Urdangarin s-a căsătorit în urmă cu 14 ani cu fiica cea mică a regelui Spaniei, și au împreună patru copii.
Urdangarin a cunoscut-o pe infanta Cristina la jocurile olimpice de la Atlanta, acesta fiind membru al echipei naționale de handbal a Spaniei.