Ginul este o băutura a reacțiilor contradictorii. Sunt oameni care își amintesc cu o grimasă adâncă pe figură de o experiență mai puțin plăcută, la o petrecere de tinerețe, care i-a ținut apoi departe de malefica licoare. Și oameni care l-au descoperit târziu și îl savurează mai ales în sezonul cald, într-un tonic bun la terasa, apreciindu-i foarte zogomotos calitățile.
Ginul este probabil una dintre cele mai versatile băuturi spirtoase. Desigur, whisky-ul este delicios, însă nu-ți prea vine să mixezi un single malt sau un blend bine ticluit. Cu votca nu poți să dai greș, însă nici nu poți să mai surprinzi pe cineva. Ginul are, însă, o paletă de arome extrem de complexă și poate fi ușor de mixat cu aproape orice. La începuturile sale, ginul era o băutură neutră, ca și votca, cu o aromă mai mult sau mai puțin discretă de ienupăr. Ginul englezesc sec, pe care îl găsești în orice magazin, a rămas neschimbat până astăzi. Însă el a căpătat între timp noi rude de gradul întâi. Ginurile sunt făcute acum peste tot în lume, au evoluat, și-au căpătat noi și noi arome de ierburi și condimente specifice zonelor din care provin. Barurile sunt înțesate de ginuri noi, cu sticle seducătoare și proveniențe de-a dreptul neobișnuite. Poți bea un Hendricks scoțian, cu arome fine de castraveți și trandafiri, un Citadelle franțuzesc, născut chiar în inima regiunii Cognac, sau un Saffron Boudier din Dijon, îmbogățit din plin cu șofran. Te poți delecta cu aromele mediteraneene de busuioc și măslin ale unui Gin Mare din Spania, un Aviation american cu note distincte de cardamon și lavandă sau cu un Monkey 47, produs din 47 de ierburi culese tocmai din Munții Pădurea Neagră.
Gin tonicul perfect
În Anglia, Franța, dar mai ales în Spania, popularitatea ginului, dar și nou descoperita sa diversitate au dus la apariția așa-ziselor „gin baruri“, populare mai ales în sezonul cald. Ginul a devenit, prin urmare, o băutură la modă, iar ginul tonic, rețeta cea mai uzuală în care poți savura toate aceste arome noi. Au apărut și noi reguli despre modul în care trebuie să prepari un gin tonic pentru a te putea bucura din plin de experiență. De pildă barmanii recomandă să folosești un pahar de vin mare și pântecos, cum folosești de pildă la Aperol Spritz, și nu un pahar tip sondă, cum se obișnuia până acum. În felul acesta poți pune mai multă gheață și băutura are mai mult spațiu să-și deschidă aromele. În plus, dacă vei ține paharul de picior și vei folosi cuburi mari, gheața se va topi mai greu și băutura nu se va dilua atât de ușor. Apa tonică este de asemenea foarte importantă. O apă prea acidulată sau prea amară va concura în gust aromele ginului. Iar proporțiile nu trebuie sa depășească 50 de ml în cazul ginului și 250 de ml în cazul apei. În fine, ginul poate fi asezonat cu coajă de lămâie (există barmani care sunt de părere că pulpa de lâmâie distruge gustul ginului), felii de castravete, boabe de ienupăr sau frunze de mentă.
3 cocktailuri rapide cu gin:
Pomelo basil
O măsură mare de gin
O măsură mare de suc fresh de pomelo
Câțiva stropi de sirop (de agave)
Câteva frunze de busuioc
Amestecați ginul, sucul și siropul cu gheața într-un shaker, strecurați și apoi turnați amestecul într-un pahar cu gheață asezonat cu frunzele de busuioc
Gin-gin Mule
O măsură mare de gin
O măsură mică de suc de lime
O măsură mică de sirop de zahăr
Două măsuri mari de ginger beer
Amestecați într-un shaker frunze de mentă, siropul și sucul de lime. Adăugați apoi ginul și umpleți shakerul cu gheață. După ce ați amestecat ingredientele ușor ca să nu distrugeți frunzele de mentă, strecurați într-un pahar înalt plin cu gheață, adăugați berea de ghimbir, amestecați și asezonați cu lămâie și mentă
Cucumber gimlet
O măsură mare de gin
O măsură mare de suc de lime
O măsură mică de sirop
Într-un shaker, zdrobiți împreună câteva felii de castravete și o ramură de rozmarin, apoi umpleți shakerul cu gheață, gin, suc de lime și sirop. Strecurați amestecul într-un pahar de cocktail și asezonați cu o felie de castravete.
Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: Theliquorstore.