Giovanni Becali și fosta iubită au ajuns la tribunal. Ce au decis judecătorii după ce relția s-a terminat cu scandal

Cunoscutul om de afaceri Giovanni Becali a ajuns la tribunal după un scandal imens cu fosta iubită, Aida Giurumescu. Ce au decis judecătorii după ce cazul a ajuns pe masa lor.

Cearta dintre omul de afaceri Giovanni Becali și fosta sa iubită, Aida Giurmescu, continuă la tribunal, asta după ce relația lor s-a terminat cu mare scandal acum câțiva ani.

S-au dat reciproc în judecată

Cei doi s-au dat reciproc în judecată, iar în joc au intrat apoi și ANAF și Direcția Generală Executări Silite, Cazuri Speciale. Marele scandal ar fi început după ce cei doi nu s-au putut înțelege cu privire la pensia alimentară pe care ambii o contestă în dreptul băiatului pe care îl au împreună.

Ce au decis judecătorii

„Admite cererea. Dispune conexarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1062/2013 al BEJA «Aequitas» la executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 1520610400331/2015 al ANAF – Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale.

Stabileşte cheltuielile de executare în dosarul de executare nr. 1062/2013 al BEJA «Aequitas», până la momentul conexării, la suma de 10.000 lei.”, precizează instanţa din Buftea.

În motivarea sentinței apare și pensia alimentară cu executare silită. Becali a susținut că împotriva sa a fost declanșată executarea prin toate formele, inclusiv prin urmărirea silită a două imobile deținute în Sectorul 1 din Capitală, scrie cancan.ro.

Aida a solicitat demersurile în cauză pentru a recupera suma de 439.498 de lei – pensie de întreținere a lui G.B., moștenitorul afaceristului. Tot instanța a mai notat că ”susținerile Aidei Giurumescu conform cărora deține o creanță privilegiată sunt lipsite de relevanță, deoarece textul face referire la garanții și nu la creanțe privilegiate.”

„În cazul în care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cât și pentru titluri ce se execută în condițiile prevăzute de alte dispoziții legale, executarea silită se conexează și se efectuează, potrivit dispozițiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta.

În acest caz, competența aparține organului fiscal care deține creanța fiscală mai mare. În cazul existenței unui conflict între organele fiscale de executare silită având ca obiect conexarea executării sunt aplicabile prevederile articolele 41 – 43”, admite instanţa.