Ministrul italian de Finanţe, Giulio Tremonti, se va întâlni luni cu directorii generali ai celor mai mari bănci din Italia, pentru a discuta situaţia crizei datoriilor din Uniunea Europeană, se arată în ziarul Il Messaggero, care nu precizează sursa informaţiei, transmite Bloomberg.
Tremonti va discuta criza datoriilor din Europa cu directorii generali a băncilor Intesa Sanpaolo şi UniCredit, Corrado Passera şi, respectiv, Alessandro Profumo, precum şi cu preşedintele Banca Monte dei Paschi si Siena, Giuseppe Mussari. La întâlnire va participa şi directorul general al Trezoreriei Italiei, Vittorio Grilli.
Băncile italiene dispun de „toate mijloacele“ pentru a face faţă extinderii crizei datoriilor din Grecia, a declarat săptămâna trecută directorul general al Intesa Sanpaolo SpA, Corrado Passera. Într-o declaraţie acordată reporterilor la Milano, Passera a explicat că nu vede „o cauză urgentă pentru a intra în panică“.
Criză molipsitoare
Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a estimat, recent, că actuala criza financiară din Grecia prezintă un risc important de contagiune pentru sectoarele bancare din Portugalia, Spania, Italia, Irlanda şi Marea Britanie.
Moody’s apreciază că fiecare dintre sistemele bancare ale ţărilor menţionate se confruntă cu provocări diverse de amplitudini diferite, însă avertizează că riscul de contagiune ar putea elimina aceste diferenţe şi impune o provocare comună.
Potrivit analiştilor de la Moody’s, deşi băncile din ţări precum Portugalia şi Italia nu au fost afectate în mod semnificativ de criza financiară din ultimii ani, situaţia s-ar putea schimba, dacă criza fiscală se intensifică în afara Greciei.
UniCredit şi Intesa Sanpaolo – principalele două bănci italiene – au respins anul trecut ajutorul statului pentru depăşirea crizei şi au decis să emită acţiuni pentru a-şi majora capitalul.
SURSA: Agerpres