Încă de la prezentarea primelor imgini ale noului GLE Coupé a devenit limpede că nimic nu va mai fi la fel în nișa cu un singur reprezentant Sports Activity Coupé (SAC). Imperialul X6 – cu alura sa ciudată care îi face pe mulți să strâmbe din nas, dar care, în ciuda acestui fapt, a fost comercializat în mai bine de 250.000 de unități în șapte ani – s-a trezit pe cap cu un rival cu calități evidente și cu un temperament de cuceritor. Ca să înțelegeți mai exact „relația” dintre cele două modele ar fi indicat să vă închipuiți doi soldați care se vânează reciproc. Un experimentat infanterist care a mărșăluit mii de kilometri și a înțeles aproape perfect când și cât să lupte astfel încât să supraviețuiască și un lunetist tânăr și bine pregătit, trecut prin antrenamente epuizante dar cât se poate de utile, care a învățat observându-și de la distanță rivalul fie cum să-i elimine atuurile, fie cum să devină mai bun la fiecare capitol.
Modelul testat de Capital, GLE 450 AMG 4MOTION Coupé, este cel mai potent și mai bine echipat din gamă dacă nu luăm în calcul cele două variante sportive de top Mercedes-AMG. Iar aspectul exterior trădează din plin apartenența la specia aparte a sprinterilor supraponderali. Oricât de ciudat ar suna asta, este demn de luat în seamă faptul că sub capotă se află o herghelie de 367 de cai pe care motorul V6 de 3.0 litri îi pune la treabă de fiecare dată când șoferul apasă accelerația. Același gest dezlănțuie din zona sistemului de evacuare un sunet de fiară trezită din letargie întrerupt, când-și-când, de rateuri care avertizează colegii de trafic că nu au de-a face cu un SUV oarecare. Acest temperament rapace este chiar mai evident atunci când sunt selectate modurile Sport sau Sport+, aceleași care schimbă radical comportamentul vehiculului asigurând un răspuns chiar mai prompt la comenzi și accelerații care te lipesc de spătarul scaunelor bine profilate.
În ciuda faptului că am apreciat întotdeauna comportamentul rutier al modelului X6 fără a înghiți ușor designul de cal-măgar al acestuia, cei peste 400 de kilometri parcurși la bordul lui GLE Coupé au demonstrat că până și cel mai bun – și singurul – SUV – Coupé este perfectibil. Mercedes-Benz a reușit asta printr-o interpretare mai elegantă a ideii de Coupé de teren, realizarea unui interior mai rafinat și punerea la punct a unui comportament rutier aproape fără reproș. E drept că în ambele cazuri greutatea mare impune ușoare mișcări haotice în virajele abordate cu instinctul de conservare redus la minimum și că în timpul frânărilor bruște cele două tone par să se prăvălească peste șofer, însă electronica readuce totul la normal cât ai clipi din ochi dând încredere celui aflat la volan.
Cu siguranță sunt puțini cei care iau în calcul o ieșire pe teren accidentat cu un astfel de SUV, însă impetuoșilor le putem garanta că GLE Coupé se descurcă suficient de bine și pe drumurile neamenajate. Cert este că modelul Mercedes-Benz este mult mai stăpân pe șoselele virajate de munte sau pe autostrăzi decât pe pietriș, nisip sau printre stânci. Și, dacă sunteți curioși să vedeți cât de multe capete întoarce un astfel de vehicul lăsați deoparte sportivitatea și încercați o deplasare domoală prin oraș. Veți fi surprinși cât de puțini sunt cei care rămân impasibili la trecerea unui GLE Coupé, mai ales dacă modelul este echipat și cu pachetul AMG. Mai mult chiar, până și cei mai înverșunați adversari ai ideii de SAC, devin brusc admiratori declarați sau, măcar, cârtitori invidioși atunci când observă cu atenție detaliile elegante ale zonei din spate sau forța indusă de partea frontală. Doar să nu le spuneți cât costă…