Inițiativa „Belt and Road” (BRI) a Chinei și programul „Global Gateway” al Uniunii Europene sunt două dintre cele mai ambițioase strategii de investiții și dezvoltare economică la nivel global. Ambele inițiative vizează investiții masive în infrastructură, energie și dezvoltare, în special în țările în curs de dezvoltare.
Global Gateway, programul de investiții internaționale al Uniunii Europene
În timp ce China se concentrează pe extinderea influenței sale economice în Asia, Africa și Europa de Est prin proiecte de infrastructură de amploare, UE urmărește să promoveze standarde înalte de mediu, bune practici comerciale și politici bazate pe valori democratice.
Global Gateway este programul de investiții internaționale al Uniunii Europene (UE), menit să susțină dezvoltarea durabilă și să promoveze valorile democratice pe plan global. Acesta se bazează pe un sistem financiar complex, având ca scop mobilizarea a până la 300 de miliarde de euro în perioada 2021-2027, printr-o combinație de fonduri publice, investiții private și diverse instrumente financiare.
Deși Global Gateway este prezentat de Comisia Europeană ca un proiect alternativ la Inițiativa Belt and Road a Chinei, acesta nu este absolvit de critici și controverse din partea organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), activiștilor și experților în dezvoltare internațională.
O critică majoră este că Global Gateway, deși se promovează ca un proiect de dezvoltare internațională, este faptul că pare să prioritizeze interesele economice ale Uniunii Europene și ale companiilor europene în detrimentul nevoilor reale de dezvoltare ale țărilor partenere. ONG-uri precum Oxfam și Eurodad susțin că utilizarea fondurilor pentru dezvoltare este deturnată către proiecte care beneficiază în principal corporațiile mari europene, mai degrabă decât comunitățile locale sau reducerea sărăciei.
Un exemplu de astfel de deturnare este alocarea unei părți semnificative din bugetul Instrumentului de Vecinătate, Cooperare pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională – Europa Globală (NDICI-GE) către proiecte comerciale profitabile, în loc de proiecte sociale sau umanitare care ar avea un impact direct asupra calității vieții în țările în curs de dezvoltare. Această abordare ridică întrebări legate de utilizarea fondurilor de ajutor pentru dezvoltare, care, conform normelor internaționale, ar trebui să fie direcționate în primul rând către reducerea sărăciei și susținerea celor mai vulnerabile comunități.
Global Gateway se bazează pe atragerea investițiilor din sectorul privat
Global Gateway se bazează în mare măsură pe atragerea investițiilor din sectorul privat prin mecanisme de reducere a riscului, cum ar fi garanțiile oferite prin Fondul European pentru Dezvoltare Durabilă Plus (EFSD+). Criticii argumentează că această strategie poate agrava criza datoriilor în țările partenere, deoarece multe dintre proiectele finanțate implică împrumuturi și nu granturi, ceea ce poate duce la creșterea îndatorării țărilor cu economii deja fragile.
ONG-urile avertizează că acest accent pe finanțarea privată favorizează proiectele profitabile pe termen scurt, care nu răspund neapărat nevoilor de dezvoltare pe termen lung ale țărilor beneficiare. Această abordare ar putea perpetua o formă de neo-colonialism economic, în care țările din Sudul Global devin dependente de investițiile și tehnologia companiilor europene.
Perceputa lipsă de transparență în procesul decizional
Un alt punct sensibil este perceputa lipsă de transparență în procesul decizional al Global Gateway. Criticii susțin că există un deficit de implicare a societății civile și a organizațiilor locale în dezvoltarea și implementarea proiectelor. În plus, Grupul Consultativ pentru Afaceri Global Gateway, format în mare parte din reprezentanți ai corporațiilor europene, este văzut ca un exemplu clar al influenței disproporționate a intereselor de afaceri în orientarea inițiativei.
Mai multe proiecte emblematice ale Global Gateway au fost criticate pentru potențialul lor impact negativ asupra drepturilor omului și mediului. De exemplu, proiectele de hidrogen verde din țări precum Namibia și Chile au fost acuzate că utilizează intensiv resursele locale de apă și terenuri, în ciuda stresului hidrografic extrem din aceste regiuni. Criticii susțin că astfel de proiecte reflectă modele neocoloniale, în care resursele naturale ale unei țări sunt exploatate în beneficiul companiilor străine, fără a aduce beneficii directe comunităților locale.
Antonio Gambini, expert Oxfam în domeniul ajutorului oferit de UE, a declarat: „Global Gateway este un exercițiu de branding ostentativ care riscă să alimenteze profiturile întreprinderilor cu banii plătitorilor de taxe europeni. Bugetul de ajutor al UE nu este destinat să stimuleze profiturile întreprinderilor, ci să lupte împotriva sărăciei. UE trebuie să se asigure că rămâne așa. Orice altceva trădează obligațiile constituționale ale UE, marginalizând obiectivele de dezvoltare pentru a favoriza interesele private”.
Raportul dezvoltat de Oxfam expune lipsa de control democratic și de reprezentare din partea țărilor partenere și a societății civile. În timp ce interesele întreprinderilor europene se află în centrul procesului decizional prin intermediul Grupului consultativ pentru întreprinderi al UE, rolul țărilor partenere, al Parlamentului European și al societății civile a fost redus la unul testimonial.