Conform Global Peace Index pacea mondială s-a îmbunătățit pentru prima dată în ultimii cinci ani dar, la nivel global, lumea rămâne mai puțin pașnică decât acum zece ani.
Cea de-a 13 editie a raportului anual Global Peace Index (GPI), lider mondial în măsurarea nivelulului de pace mondial, relevă faptul că nivelul de pace global s-a îmbunătățit pentru prima dată în ultimii 5 ani. Cu toate acestea lumea rămâne mai tumultoasă decât în urmă cu 10 ani, cu o medie de deteriorare de aproape 4% incepând cu anul 2008. Raportul din acest an include statistici noi despre posibilele efecte ale influentei schimbărilor climatice asupra păcii mondiale.
Conform raportului 86 de tări și-au îmbunătățit scorul in 2019 în timp ce 76 au scăzut. Islanda rămâne cea mai pașnică tară din lume, o poziție menținută încă din 2008. Imediat după aceasta se situează Noua Zeelandă, Austria, Portugalia si Danemarca. Bhutan a înregistrat cea mai mare creștere dintre tările din top 20, urcând 43 de poziții în ultimii 12 ani.
De cealaltă parte a clasamentului se află Afganistanul care a înlocuit Siria, care acum se află pe poziția a doua în topul celor mai tumultoase tări.
Patru din cele nouă regiuni ale lumii au devenit mai pașnice în ultimul an. Cea mai mare creștere s-a inregistrat in Rusia și regiunea Eurasia, urmate de Orientul Mijlociu și Africa. În ambele regiuni numărul mortilor cauzate de conflicte a scăzut în Ucraina respectiv in Siria.
Două din cele trei domenii GPI s-au deteriorat în ultima decada, Conflictele în Desfașurare cu 8,7% și Siguranța și Securitatea cu 4%. Contrar precepției publice însă domeniul Militarizării s-a îmbunătățit cu 2,6% față de 2008.
Raportul analizează de asemenea și riscul de securitate cauzat de schimbările climatice. Raportul estimează că 971 de milioane de oameni trăiesc în locații cu un risc mare sau foarte mare climatic iar 400 de milioane trăiesc în tări cu un nivel scăzut de pace.
Impactul economic global cauzat de violență în 2018 a scăzut pentru prima dată față de 2012 cu 3,3%, ajungând la 14,1 trilioane de dolari. Cifra reprezintă echivalentul a 11,2% din activitatea economică globală și raportat la fiecare persoană în parte înseamnă 1853 de dolari.
Privind raportul în funcție de regiuni acesta se prezintă îm felul următor:
– Asia – Pacific – nivelul de pace s-a îmbunătățit pe toate domeniile GPI, fiind susținut și de fondurile UN de menținere a păcii dar și de reducerea demonstrațiilor violente și deceselor cauzate de conflictele interne;
– America Centrală și Caraibe – nivelul s-a deteriorat pe toate domeniile GPI. Sapte tări și-au imbunătățit punctajul în timp ce alte cinci au scăzut iar impactul avut de acestea din urmă a fost mai mare;
– Europa – cea mai pașnică regiune din lume a devenit și mai pașnică în 2018, continuând trendul din ultima decadă, cu 22 din 36 de tări înregistrând o îmbunătățire;
– Orientul Mijlociu și Africa de Nord – cea mai tumultoasă zona de pe glob a inregistrat o îmbunătățire marginală în 2018, bazată pe creștera a 11 tări;
– America de Nord – lucrurile s-au înrăutățit, înregistrând cea de-a doua scădere ca regiune. Canada a înregistrat creșteri per total dar înrăutățirea situației din Statele Unite a fost mult mai mare. Scorul Statelor Unite a fost tras în jos de rata de omucidere, crime violente și instabilitate politică. Statele Unite a scăzut în clasament patru poziții și se situează pe 128, între Africa de Sud și Arabia Saudită;
– Rusia și Eurasia – în timp ce aceasta regiune rămâne sub nivelul mediu global, a înregistrat îmbunătățiri pe toate domeniile GPI în 2018. Rusia a picat o poziție pâna pe 154, înaintea Congo care se află pe 155 și în urma Pakistan care se află pe 153;
– America de Sud – numai Columbia, Uruguay si Chile au înregistrat creșteri în 2018 în timp ce restul de opt tări din regiune au avut scăderi. Venezuela este momentan cea mai tumultoasă zona din America de Sud în timp ce Brazilia a înregistrat a cincea cea mai mare cădere la nivel mondial;
– Asia de Sud – nivelul mediu din zonă s-a îmbunătățit datorită creșterilor înregistrate de Nepal, Pakistan și Bhutan;
– Africa Subsahariană – 27 din cele 44 de tări din regiune au înregistrat scăderi, ducând la deteriorări pe toate cele trei domenii GPI.