Astfel, lungmetrajele ”Nomadland” şi ”Borat Subsequent Moviefilm” şi serialele ”The Crown” şi ”Schitt’s Creek” sunt marile câştigătoare ale celei de-a 78-a ediţii a galei Globurilor de Aur, conform bbc.com
Trebuie menționat că gala a fost redefinită în acest an Pentru prima dată în istoria sa, ceremonia a avut loc pe ambele coaste ale SUA, în prezenţa unui public restrâns, cu prezentatori pe scenă, dar cu nominalizaţii în direct prin videoconferinţă.
Gala a fost redefinită
Întreg aranjamentul a fost regândit, astfel ca la evenimentele de la Los Angeles şi New York să participe un număr limitat de spectatori, între care s-au numărat lucrători din sectoarele esenţiale şi din prima linie. În acest mod, organizatorii au adus un omagiu celor care au depus eforturi în timpul pandemiei, în ultimul an.
Trebuie menționbat că actriţa Amy Poehler a fost gazda evenimentului de la Beverly Hilton din Los Angeles, iar actriţa Tina Fey, de la Rainbow Room din New York.
De asemenea, printre între cei care au prezentat categoriile, nominalizaţii şi câştigătorii s-au numărat Joaquin Phoenix, Renee Zellweger, Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones, Awkwafina, Kevin Bacon şi Kyra Sedgwick, Kate Hudson, Salma Hayek, Margot Robbie, Jamie Lee Curtis, Laura Dern, Angela Bassett şi Christian Slater.
Ambasadorii galei de anul acesta au fost Satchel şi Jackson Lee, copiii cineastului Spike Lee. Trofeele pentru 25 de categorii – film şi televiziune – sunt acordate anual în urma votului celor aproximativ 90 de membri ai Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood.
Nominalizările
În cazul lungmetrajelor, „Mank” al lui David Fincher a primit şase nominalizări, iar „The Trial of the Chicago 7” al lui Aaron Sorkin a obţinut cinci selecţii. Acestea au fost urmate de „The Father”, „Nomadland” şi „Promising Young Woman”, cu câte patru selecţii.
Între programele de televiziune, „The Crown” s-a impus cu şase, urmat de „Schitt’s Creek”, cu cinci, „Ozark” şi „The Undoing”, cu câte patru nominalizări.
Netflix a primit 20 de nominalizări ca distribuitor de programe TV şi 22 de selecţii, pentru film. În total, serviciul de streaming a câştigat zece trofee.
Actriţa Jane Fonda a primit trofeul onorific „Cecil B. DeMille”, iar Norman Lear, premiul onorific ”Carol Burnett”. Scenaristul şi producătorul de televiziune Norman Lear, care va împlini anul acesta vârsta de 99 de ani, a împărtăşit că longevitatea lui este datorată râsului.
„Aproape de 99 de ani, vă pot spune că nu am trăit vreodată singur. Nu am râs vreodată singur şi asta are de-a face cu faptul că sunt aici astăzi”, a spus acesta.
Chloé Zhao, regizoarea „Nomadland”, drama cu buget redus despre o femeie care călătoreşte prin vestul Americii, este a doua femeie din istoria galei Globurilor de Aur care primeşte trofeul pentru regie, după Barbra Streisand, recompensată în 1983 pentru „Yentl”.
Andra Day a devenit a doua femeie de culoare premiată la categoria „cea mai bună actriţă într-un fim – dramă”, pentru rolul din „The United States vs. Billie Holiday”. În urmă cu 35 de ani, Whoopi Goldberg a fost recompensată cu un Glob de Aur pentru rolul din „The Color Purple”.
Chadwick Boseman, desemnat „cel mai bun actor într-un film – dramă” pentru rolul din „Ma Rainey’s Black Bottom”, a devenit a doua persoană premiată postum la această categorie. Peter Finch a mai primit acest trofeu în 1977, pentru „Network”.
Soţia lui, Simone Ledward Boseman, a primit premiul în numele lui şi a ţinut un discurs emoţionant. „I-ar fi mulţumit lui Dumnezeu. Le-ar fi mulţumit părinţilor lui. Ar fi mulţumit strămoşilor pentru călăuzire şi sacrificiile lor”, a spus ea.
Boseman a murit, în august 2020, la vârsta de 43 de ani, după o luptă de mai mulţi ani cu cancerul. Ledward Boseman a mulţumit, între alţii, mentorului lui, Denzel Washington, care a fost producător al filmului, colegilor de platou, regizorului George C. Wolfe, Netflix şi Hollywood Foreign Press Association.
„Mank” şi „Promising Young Woman” au fost marii perdanţi. Deşi au obţinut şase, respectiv patru nominalizări şi critici favorabile, nu au reuşit să se impună la nicio categorie.
Sursă foto: Dreamstime