Orice centru de putere inoculează în creierul maselor ideea că este bine să se dezvolte forța armată și aceasta asigură liniștea și fericirea poporului supus. Uniunea Sovietică, imperiu ideologic ascuns sub denumirea de uniune de republici, nu putea să facă excepție de la regulă și a cultivat intens militarismul, mulțimile fiind încântate să vadă demonstrațiile de forță din timpul paradelor din Piața Roșie.
Puțini erau cei ce înțelegeau cu adevărat că valurile de tancuri și escadrilele de bombardiere grele provoacă numai niște cheltuieli inutile ce afectează grav nivelul de trai.
Mai mult. Puțini erau cei ce aveau informații despre costurile umane ale dezvoltării organismului militar, catastrofele provocate de armament fiind impresionante. Iosif Stalin era deosebit de interesat de dezvoltarea aviației și nu făcea economie la acest capitol. Un mare imperiu este interesat de avioane uriașe și a fost asamblat modelul K-7 ce putea să ducă la o cursă 120 de oameni sau 19 tone de bombe. Era un gigant al epocii prin masa de 24,4 t și încărcat ajungea până la 46,5 t. Zborul inaugural a avut loc la 11 august 1933 și a fost un dezastru pentru industria aeronautică sovietică. Structura de rezistență n-a făcut față vibrațiilor generate de cele șapte motoare și aparatul de zbor s-a prăbușit. Au pierit 15 oameni și toate fondurile investite. Era totuși o picătură într-un ocean dacă se ține cont că foametea secera în masă locuitorii din Ucraina, fenomen cunoscut sub denumirea de Holodomor.
La 29 octombrie 1955 a sărit în aer și apoi s-a scufundat un cuirasat, cel mai solid model de vapor militar. Cuirasa groasă din oțel și tunurile de mare calibru îl transformau într-un pericol pentru orice vas de suprafață, dar întotdeauna sunt punct slabe. Existența la bord a combustibilului și a mai multor tipuri de muniție poate în orice moment să favorizeze o explozie devastatoare. Chiar dacă nava se afla sub flamura roșie a comunismului, cea mai avansată doctrină politică după ideile liderilor de la Moscova, prăpădul a apărut. A rezultat moartea a cel puțin 604 marinari, 58 de victime fiind din rândurile celor care au sosit în ajutor.
Dezastrul a fost amplificat de faptul că salvatorii n-au fost retrași la timp de pe colosul metalic de origine italiană, dar botezat Novorossiysk din motive de mândrie ideologică. Conducerea de la Moscova era obsedată de rachete ce puteau să ducă încărcături nucleare peste Oceanul Pacific și un prototip R-16 era pregătit de lansare în octombrie 1960 sub supravegherea mareșalului Mitrofan Ivanovici Nedelin, responsabil cu artileria sovietică. Trebuia să iasă totul perfect, dar o eroare umană a generat aprinderea colosului de 141 t și au pierit circa 150 de specialiști în rachete intercontinentale. Nici mareșalul n-a scăpat cu viață. Surse occidentale au afirmat că au murit vreo 300 de oameni, dar Kremlinul știe să-și păstreze secretele sub valuri de minciuni.
Goana după supremație tehnologică și după prestigiu internațional a fost o caracteristică a regimului sovietic până la prăbușirea din 1991. Nu se făcea economie și orice era uimitor trebuia să fie asamblat în Uniunea Sovietică. A apărut astfel avionul Tu-144, supersonic ce copia mai celebrul Concorde. Dacă lumea capitalului a dezvoltat lent mașina zburătoare, cea care trebuia să facă față unor condiții deosebite în timpul evoluțiilor la viteze mari, conducerea de la Kremlin a ars etapele și a lansat în producție de serie modelul revoluționar.
Avionul avea o masă de 99 t din materiale de cea mai bună calitate și costurile de producție au fost deosebite. Mai grav era că avea nevoie de 93 t de combustibil scump pentru o cursă. Au fost asamblate 16 aparate și, după două catastrofe, una chiar la un show aerian la Paris, 1973, conducerea de la Kremlin a decis că este timpul să fie încetat experimentul aeronautic. O lume întreagă văzuse prăbușirea gloriei sovietice, moartea a șase oameni din echipaj și a altor opt de la sol.
Obsesia pentru cele mai performante avioane a dominat conducerea comunistă pe toată durata existenței Kremlinului roșu și n-a contat numărul de victime. Valeri Pavlovici Cikalov a fost un renumit pilot de încercare în perioada interbelică și a primit drept misiune testarea unui avion de vânătoare monoplan, modern, care să facă față temutului Messerschmitt Bf-109. Polikarpov I-180 suferea însă de bolile copilăriei și structura de rezistență n-a făcut față tensiunilor din timpul manevrelor bruște și pilotul a murit la 15 decembrie 1938.
Iuri Gagarin a fost primul om care a ajuns în spațiu și s-a bucurat de o faimă deosebită în lagărul socialist. Era martie 1968 și a căzut cu un MIG-15 UTI de antrenament. Moartea renumitului astronaut și aviator a fost ținută la secret și nici astăzi nu sunt cunoscute toate detaliile accidentului. Obsesia pentru avioanele de vânătoare performante și dorința de formare a specialiștilor în zborul supersonic au dus la dezvoltarea modelului MiG-31, un gigant ce atingea o masă maximă de 46 t, din care 16 t erau rezervate combustibilului. Misiunea pentru testarea aparatului i-a revenit pilotului Alexander Fedotov, cel ce participase și la alte proiecte deosebite (MiG-23, MiG-25, MiG-29). Totuși, la 4 aprilie 1984, moartea nu l-a mai ocolit pe cel care o sfida la viteze supersonice și cei doi membri ai echipajului au intrat în istorie.
Avioanele impresionează la demonstrațiile aeriene și-n timpul acțiunilor de luptă, dar există o altă mașină militară ce trebuie să fie discretă și foarte silențioasă. Uniunea Sovietică s-a lansat într-o cursă a înarmărilor fără precedent la capitolul submarine și șantierele navale au fost menținute în viață numai și numai pentru a produce astfel de sisteme de atac. Chiar dacă sunt definite drept arma săracului, submarinele implică folosirea unor materiale de calitate superioară, orice greșeală de proiectare sau execuție putând să genereze o catastrofă. Moscova dorea să fie o forță planetară și nava K-129 a fost trimisă cât mai aproape de apele americane. Chiar dacă avea un deplasament de 2.700 t, submarinul cu arme nucleare la bord a dispărut în adâncuri cu întregul echipaj în martie 1968. Au fost 98 de victime pentru iluzia unei puteri absolut inutile pentru populația imperiului roșu. Erau bărbați tineri și în putere, masacrați pentru a satisface poftele bolnave ale liderilor din birouri. K-278 avea deplasamentul de până la 5.700 t și totuși s-a scufundat în aprilie 1989, accidentul provocând moartea a 42 de persoane. Nu s-a mai continuat producerea de nave din acest model considerat revoluționar.
Uniunea Sovietică a mers din dezastru în dezastru spre atingerea utopiei comuniste și până la urmă s-a prăbușit. Oamenii au rămas cu imaginea unei lumi perfecte pentru că aparatul de propagandă avea grijă să nu amintească nenorocirile ce afectau prestigiul imperiului roșu. Din păcate, ideea a mai rămas prin capul unor conducători ce vor cu orice preț să dezvolte noi și noi capacități cu potențial militar. Toți locuitorii Uniunii Sovietice au fost niște sclavi care au muncit și au pierit pentru ca întreaga populație a planetei să ajungă în aceeași situație. Patria lagărelor de concentrare trebuia să fie universală pentru ca orice om dornic de libertate să nu aibă unde să fugă.
Nu s-a făcut ceva bine pentru om, ci doar pentru ideea de revoluție mondială. Trecerea la dezvoltarea unei industrii aeronautice pentru producția de masă a generat cheltuieli ce-au dus la prăbușirea nivelului de trai în întreg lagărul socialist, aviația implicând materiale scumpe, combustibil de calitate și infrastructură greu de construit și de întreținut.
Uniunea Sovietică s-a destrămat în anul 1991, dar au rămas mulți nostalgici după forța de odinioară și politicile de înarmare au continuat până-n prezent. Dacă există tancuri din belșug, trebuie să fie folosite pentru cucerirea popoarelor care au făcut parte cândva din lagărul comunist și a rezultat cumplitul război dus împotriva Ucrainei. Au ieșit din depozite fantomele din oțel ale epocii roșii, temutele T-62, T-64, T-72 și T-80, pregătite pentru a aduce un ținut bogat sub controlul centrului de putere de la Moscova. Depozitele sunt pline de mașini de luptă sovietice și doar aducerea la standardele contemporane trebuie asigurată de o industrie ce este avidă de comenzi.
Hidra moartă ia în continuare vieți.