Glovo, aplicația de servicii de livrare rapidă, prezentă în țară în 29 de centre urbane, lansează opțiunea bacșiș pentru curierii parteneri, o funcționalitate nouă ce are ca scop creșterea veniturilor lor lunare. Această opțiune va apărea progresiv în aplicația clienților pe parcursul acestei săptămâni, iar la începutul săptămânii viitoare toți utilizatorii vor putea să lase bacșiș în aplicație.
Opțiunea bacșiș apare în aplicația Glovo imediat după ce clientul plasează o comandă și rămâne activă pentru încă o oră după livrarea comenzii. Astfel, clientul poate decide dacă oferă bacșiș când plasează comanda, în timp ce aceasta este livrată sau după primirea ei.
Noua opțiune funcționează ca un factor motivațional pentru că vine în completarea unor beneficii financiare deja existente, iar aceasta nu va afecta serviciul de livrare deoarece curierul este informat de aplicație de primirea acestuia după efectuarea comenzii. Oferirea bacșișului se va face fără contact, direct din aplicație, limitând astfel contactul curierilor cu numerarul, iar aceștia vor primi 100% din valoare.
“În ultimele 3 luni numărul de curieri cu care lucrăm a crescut cu câteva mii datorită faptului că am lansat serviciile Glovo în 15 orașe noi din martie până în prezent. Suntem recunoscători pentru curierii care ne-au ales și încercăm să identificăm instrumente prin care putem să-i motivăm și în continuare. Astfel, pe lângă veniturile lunare și cele 3 tipuri de bonusuri – pentru condiții meteo nefavorabile, performanță săptămânală și campanii ocazionale, curierii pot beneficia acum și de tips-uri”, a declarat Victor Răcariu, General Manager Glovo România.
Flota Glovo a ajuns la 17.200 de curieri parteneri înscriși în aplicație în acest an. Aceștia au parcurs în total peste 23,2 milioane de km în România, pe bicicletă, pe jos, cu scooterul sau cu mașina, reușind să îmbunătățească durata medie de livrare, de la 45 de minute la 38 de minute, pentru mai mult de 90% din comenzi. Eforturile curierilor se văd și în câștiguri, aceștia putând avea un venit mai mare decât un salariu mediu pe economie: un curier poate câștiga aproximativ 24 de lei pe oră.
Glovo este un marketplace care permite utilizatorilor să comande, să trimită și să primească orice în și din orașul lor. Cu ajutorul categoriei „Curier express”, clienții pot folosi aplicația pentru a trimite pachete sau plicuri în oraș, nu mai grele de 9 kg, care ajung la destinatar în mai puțin de o oră.
În 2 ani de activitate a Glovo în România, au fost comandate peste 16,3 milioane de produse de la cei 1.500 de parteneri activi, restaurantele, supermarketul și curierul rapid fiind cele mai solicitate categorii în aplicație. Aplicația a fost descărcată de 1,7 milioane de ori iar românii au comandat aproape 2 milioane de burgeri, 650.000 de shaorme, 680.000 de porții de cartofi și 520.000 de pizze.