Andra Pascu și Isabel Gligor sunt exemplul că prietenia și afacerile se pot îmbina perfect, dacă știi pe cine ai alături. Amândouă sunt mame – fiecare are câte doi copii –, iar acest lucru le-a determinat pe cele două femei să pornească la drum împreună și să creeze un loc magic pentru cei mici.
Un parteneriat de succes
„Spațiul nostru are la bază nu doar două partenere, cât și două prietene foarte bune, și vecine, și mame, fiecare cu câte doi copii. Prietenia noastră a avut timp să producă o bază și să ne cunoaștem foarte bine. Suntem două firi complet diferite și cred că Andra este puțin în dezavantaj. Ea este foarte calmă, foarte zen, foarte liniștită, nu se panichează.
Eu sunt puțin mai impulsivă, mă agit mai mult decât trebuie câteodată. Mai ales când avem un eveniment ce trebuie organizat din scurt. Dar cred că această diferență ne și ajută.
Dacă intram amândouă în panică nu era bine, și dacă eram amândouă foarte liniștite iar nu era bine. Fiecare știe să pluseze acolo unde trebuie și știe să intervină acolo este cazul”, a povestit Isabel Gligor despre prietenia, dar și parteneriatul dintre ea și Andra Pascu.

Antreprenoarea ne-a dezvăluit și cum a luat naștere această idee de business, la care a muncit cot la cot cu Andra:
„Cumva, până să începem să vorbim despre acest business împreună, fiecare aveam, separat, ideea de a crea ceva. Și nu a fost timpul mai potrivit decât anul trecut, când ne-am gândit să facem ceva împreună. La bază avem și pasiunea pentru organizarea evenimentelor și cred că acest lucru ne-a adus în punctul în care să avem un astfel de spațiu.
Noi avem un spațiu de evenimente, nu este un loc de joacă clasic, unde vii, își lași copilul, se agită și pleacă acasă surescitat. Este un spațiu care merge foarte mult pe joaca interactivă și susținută de către animatori sau de către noi.”

Investiție constantă pentru un spațiu de vis
Când au pornit la drum cu Glow Garden & Events, Andra Pascu și Isabel Gligor nu și-au imaginat cât de rapid urma să crească afacerea lor. Totul a început cu o investiție inițială de 40.000 de euro, însă, pe măsură ce proiectul a prins contur, și bugetul s-a modificat.
„La început, ne-am stabilit bugetul. Uneori ne doream ceva mai mic, alteori ceva mai mare, însă bugetul nu se schimba. A rămas același.
Și am ajuns la cel mai mare spațiu și la cel mai mare loc pe care l-am vizionat”. Astfel, investiția a crescut treptat, ajungând în prezent la 70.000 de euro, iar dezvoltarea continuă.
Detaliile fac diferența
Glow Garden & Events oferă un spațiu generos pentru organizarea de evenimente, dispunând de o curte de 500 de metri pătrați, o piscină și un foișor. Afacerea, lansată de două femei ambițioase, a cunoscut o dezvoltare rapidă, atrăgând tot mai mulți clienți. Evenimentele dedicate copiilor sunt din ce în ce mai solicitate. Cu fiecare zi, Glow Garden & Events înflorește tot mai frumos, ceea ce nu poate decât să le bucure pe Isabel Gligor și Andra Pascu.
„Avem o casă de aproximativ 650 de metri pătrați, iar curtea are 500 de metri pătrați. Noi am ales cu grijă culorile și mobilierul și absolut tot. Cred că acest lucru a durat cel mai mult. La noi spațiul este foarte aerisit, foarte liber, și acest lucru ne permite să adaptăm petrecerea pentru fiecare copil în parte. Ceea ce contează foarte mult – și părinții ne spun la finalul evenimentului: copiii nu pleacă agitați și nervoși”, explică Isabel Gligor.
Programul evenimentelor diferă, în funcție de cerințele părinților.
„Nu ne ocupăm numai ziua de evenimente, câteodată avem nevoie să venim chiar și seara. Dacă avem un eveniment, de exemplu, sâmbăta, la 10 dimineața, de multe ori se întâmplă să fim aici și la 02:00 noaptea, cu o zi înainte. Tocmai ca să pregătim, să aranjăm, să punem totul la punct. Un eveniment la noi durează trei ore, acesta este intervalul standard.
Bineînțeles, părintele poate extinde programul, în funcție de disponibilitatea noastră. Noi putem să avem până la trei evenimente într-o zi, dacă rămânem la un interval de trei ore. Dacă părintele solicită un interval de 4-5 ore, rămânem la două sau poate chiar un singur eveniment pe zi.”

Workshop-uri interactive pentru experiențe unice
Isabel Gligor a mărturisit că, de-a lungul celor cinci luni de la lansarea afacerii, au organizat evenimente complexe, care s-au dovedit a fi un real succes.
„Dacă un părinte vrea un eveniment mai complex, avem nevoie de o echipă întreagă. Dacă își dorește o ghirlandă cu baloane, panouri, cifre volumetrice, lumini, avem colaboratori care vin și ne aranjează întreg decorul.
Un astfel de decor poate să dureze până la 2-3 ore. Ne ocupăm de alegerea farfuriilor și a consumabilelor, pe acest lucru pun eu foarte mare accent, pentru că aranjează mult mai frumos evenimentul, iar părinții, imediat cum intră în spațiu, primul lucru vin și pozează mesele copiilor. Ne asigurăm că spațiul este bine pus la punct și curat.
După care aici depinde foarte mult de ceea ce-și dorește părintele. Dacă își dorește animatori, în absolut toate pachetele noastre oferim o oră de animație, cu un animator la alegere.
Sau poate părintele vrea să includă în aceste trei ore un workshop. Am avut în urmă cu puțin timp un workshop de tobe și percuție, i-am dus pe băieți în mansardă, erau gemeni și împlineau 9 ani. Și ne gândeam cum să adaptăm un spațiu pentru copii mai micuți, unor copii 9 ani plus, fără să se plictisească.
Și am avut un MC, care i-a distrat teribil, prin joacă și prin glume, inclusiv pe părinți. După care, au mers în mansarda noastră și au zguduit toată casa cu tobe, timp de o oră. A fost un real succes. Ne-am simțit extraordinar când am văzut că băieții de 9 ani, care de obicei vor cu totul altfel de activități, au plecat de aici foarte liniștiți”, relatează antreprenoarea.

Pachete aniversare pentru orice preferință
Spațiul la Glow Garden & Events este unul generos, astfel încât poate găzdui până la 21 de copii și 21 de adulți la interior, în zona de parter.
„Putem să și extindem, dacă părintele vrea, și partea de mansardă. De asemenea, mai avem și etajul 1, pe care urmează să-l amenajăm.
Mansarda ne oferă ocazia să aducem un castel gonflabil, un lucru de care alte spații nu beneficiază, nu au capacitatea necesară. Acum o să vină vara, iar în curte pot intra până la 30 de adulți și 30 de copii, fără probleme. Avem și piscina, care reprezintă un bonus pentru noi”, a precizat Isabel.
Glow Garden & Events pune la dispoziția părinților trei pachete aniversare. Iar în funcție de preferințe, aceștia își pot personaliza opțiunile. Pachetul standard pornește de la 2.300 de lei, iar cele mai scumpe pot ajunge până la aproximativ 2.000 de euro.
„Pachetele noastre sunt făcute pentru 10 copii. Pentru tot ce înseamnă peste 10 copii, părintele mai achită o taxă suplimentară de 100 de lei”, a explicat Isabel. „Dacă vorbim de un botez, de exemplu, aici diferă prețurile, pentru că este important meniul, contează dacă trebuie adus un set-up în plus. În aceste cazuri, prețurile sunt personalizate pentru fiecare client.”
Provocările unui spațiu de evenimente
Când vine vorba despre costuri, Isabel Gligor a precizat că nu este ușor să întreții un astfel de spațiu, cu o capacitate atât de generoasă.
„Întreținerea casei este destul de costisitoare. Avem un spațiu închiriat, iar prețurile la căldură au fost cele mai mari. Sau faptul că mereu se strică câte ceva și trebuie reparat sau trebuie să previi unele probleme care pot apărea.
Partea de curățenie este, iarăși, foarte importantă. De exemplu, ultima factură la căldură a venit în jur de 2.000 de lei. Și vorbim numai de parter și mansardă. Plătim în jur de 1.000 de euro pe lună numai această parte, de utilități.”
În pofida acestor costuri, Isabel a dezvăluit faptul că afacerea poate fi profitabilă. „Este o afacere profitabilă dacă te implici 100%. Însă după șase luni încolo ne vom putea da seama.”

Joacă, emoție și comunitate, esența Glow Garden & Events
Pentru a veni în sprijinul părinților, Glow Garden & Events a introdus diverse pachete personalizabile, menite să transforme orice aniversare într-o experiență unică. La deschidere, până în decembrie anul trecut, afacerea a oferit un discount de 500 de lei la orice pachet ales, ca parte a unei oferte de inaugurare.
Chiar dacă această promoție s-a încheiat, echipa a găsit o altă modalitate pentru a-i ajuta pe părinți.
„Acum, avem inclus în pachetele noastre o oră cu un animator, iar aceștia, separat, costă destul de mult. Și cumva, aici, îi ajutăm pe părinți, să-și aleagă un animator.”
Mai mult decât atât, pentru cele două femei, transparența este esențială în relația cu clienții. „Nu finalizăm o ofertă până nu discutăm în prealabil cu părinții. Aceștia trebuie să știe foarte bine de la început ce costuri li se adaugă și care o să fie, aproximativ, suma finală.”
Glow Garden & Events este un loc ce s-a conturat frumos, a prins viață și s-a dezvoltat treptat datorită dăruinței și implicării 100% a celor două prietene, dar și partenere. Pentru Isabel Gligor și Andra Pascu, afacerea lor poate fi definită prin trei cuvinte: joacă, emoție și comunitate.
Aceste elemente se îmbină armonios, iar la finalul zilei cele două se pot bucura de proiectul lor de suflet, având satisfacția că au creat momente de bucurie, atât pentru copii, cât și pentru părinți.