Grupul american General Motors (GM), care s-a declarat falimentar săptămâna trecută, a anunţat, luni, că la sfârşitul lunii iulie va renunţa la producţia de camioane de tonaj mediu, după ce încercările de vânzare a operaţiunilor au eşuat.
„După patru ani în care am discutat cu numeroşi posibili cumpărători, General Motors a decis să renunţe la producţia de camioane de tonaj mediu”, se arată într-un comunicat la grupului.
GM intenţionează să oprească producţia de camioane Chevrolet Kodiak şi GMC Topkick, la 31 iulie.
Grupul a vândut în 2008 circa 20.000 de astfel de vehicule, în scădere de la 30.000 de unităţi în 2007.
Directorul general al grupului, Fritz Henderson, a declarat că rezultatele operaţiunilor de producţie a camioanelor de tonaj mediu, la fabrica din Flint, Michigan, au fost nesatisfăcătoare în ultimii câţiva ani.
În producţia acestor vehicule sunt implicaţi circa 400 de angajaţi, care vor fi transferaţi la alte unităţi de producţie sau vor fi incluşi într-un program de restrângere a forţei de muncă.
Numărul total al angajaţilor fabricii este de 2.100, iar acolo vor fi produse în continuare vehicule pickup.
Grupul a luat măsuri rapide de reorganizare în urma falimentului şi intenţionează să vândă activele cele mai profitabile unei noi companii înfiinţată în acest scop.
Săptămâna trecută, GM a anunţat acorduri preliminare de vânzare a brandului Saturn către grupul de dealeri auto Penske Automotive Group, iar Hummer către compania de echipamente grele Sichuan Tengzhong Heavy Industrial Machinery din China.