Consiliul de administraţie al General Motors (GM) a luat decizia de a vinde o participaţie de 55% la Opel producătorului de piese auto Magna şi băncii ruseşti Sberbabnk, a anunţat, joi, grupul american, citat de Mediafax.
GM va păstra un pachet de 35% din titlurile companie germane, urmând ca 10% să intre în posesia angajaţilor.
Mai multe aspecte importante ale tranzacţiei vor fi finalizate în următoarele săptămâni, iar un încheierea unuui acord este aşteptată în câteva luni.
Informaţia a fost confirmată de cancelarul german Angela Merkel în timpul unei conferinţe de presă la Berlin.
Oferta Magna vizează preluarea unor pachete de acţiuni la Opel de câte 27,5% de către compania canadiană şi Sberbank. Magna şi Sberbank ar urma să investească 500 de milioane de euro la Opel şi să cer statului german garanţii de 4,5 miliarde de euro.
Grupul american controlează 35% din acţiunile Opel, în timp ce restul de 65% se află, de la falimentul grupului american la 1 iunie, în administrarea specială a unui consiliu format din doi reprezentanţi GM şi doi ai statului german. Un al cincilea membru al consiliului, preşedintele Camerei de Comerţ Americane din Germania, Fred Irwin, nu are drept de vot.
SURSA: Mediafax