Graul pentru panificatie a devenit o marfa extrem de cautata; cererea angrosistilor si a intreprinderilor de morarit a sporit considerabil, dar nimeni nu pare dispus sa vanda.
Potrivit Ministerului Agriculturii, in depozitele societatilor Comcereal, Cerealcom si ale fabricilor de panificatie sunt stocuri de aproape 585.000 tone grau, cantitate echivalenta cu consumul pe circa 70 de zile.
In gospodariile proprii, taranii au rezerve estimate la un milion de tone, dar nici nu vor sa auda de vanzare. Ei se asteapta la o recolta foarte slaba in acest an si mizeaza pe o viitoare crestere a pretului de achizitie.
De altfel, cu exceptia Ministerului Agriculturii, specialistii prognozeaza ca productia de grau din 1999 va fi una dintre cele mai scazute din ultimii ani.
Senatorul Trita Fanita a declarat ca exista pericolul ca viitoarea recolta sa fie insuficienta pentru consumul populatiei. In replica, ministrul agriculturii si alimentatiei, Ioan Muresan, l-a acuzat ca incearca sa produca panica si a afirmat ca nu exista nici un motiv de ingrijorare. „Productia preconizata a se obtine in vara este de peste cinci milioane de tone, luand in considerare o productie medie de 3.100 kg/ha si suprafata semanata cu grau – 1,657 milioane hectare, a spus ministrul Muresan.
O productie medie la hectar de peste 3.000 kg grau nu a mai fost obtinuta din 1995, ultimul an in care Dumnezeul agricultorilor a vorbit romaneste. Anul trecut, de pe fiecare hectar cultivat cu grau s-au recoltat, in medie, 2.561 kg, o productie considerata buna pentru conditiile in care s-a lucrat.
Fostul ministru al agriculturii, Valeriu Tabara, considera ca Ioan Muresan a facut o estimare prematura: „Abia catre sfarsitul lunii mai – inceputul lui iunie se poate face o evaluare cat de cat precisa a viitoarei recolte, acum este mult prea devreme. Oricum, daca tinem cont de stadiul fertilizarii (executate pe numai 13% din suprafata cultivata cu grau) este greu de crezut ca productia totala ar putea ajunge la aceasta cantitate.
Nicolae Stefan, secretarul general al federatiei sindicale Agrostar, are rezerve serioase in ceea ce priveste suprafata semanata cu grau in toamna: „Din informatiile culese prin reteaua noastra teritoriala reiese ca nu s-au insamantat mai mult de 600.000 ha. Cred ca ne putem astepta la o recolta mai mica decat necesarul de consum intern.
De o eventuala penurie de grau pentru panificatie ar putea profita marii angrosisti de cereale capabili sa stocheze cantitati insemnate in asteptarea cresterii pretului dupa incheierea recoltarii. Cu o conditie: sa ofere, de pe acum, un pret suficient de mare pentru a-i tenta pe micii fermieri sa vanda. Acestia considera ca 1.000 lei/kg cat li se ofera acum este prea putin.
Goana dupa grau
8 aprilie 1999, 12:00
Ultima modificare în 8 aprilie 1999, 15:00
Graul pentru panificatie a devenit o marfa extrem de cautata; cererea angrosistilor si a intreprinderilor de morarit a sporit considerabil, dar nimeni nu pare dispus sa vanda.Potrivit Ministerului Agriculturii, in depozitele societatilor Comcereal, Cerealcom si ale fabricilor de panificatie sunt stocuri de aproape 585.000 tone grau, cantitate echivalenta cu consumul pe circa 70 de zile. In gospodariile proprii, taranii au rezerve estimate la un milion de tone, dar nici nu vor sa auda de vanzare.
Etichete: arhiva,
grâu
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook