Nici nu contează prea mult dacă "managerul privat" a lucrat chiar „la privați“ sau tot timpul la stat, dacă a fost antreprenor sau angajat, în România sau cine mai știe pe unde. Nu de prea multă știință sau de flash-uri de creativitate managerială e nevoie acolo.
Pentru început, logica și bunul simț sunt absolut suficiente, dar numai dacă există cineva sau ceva care îi pedepsește pe cei care fură, care încalcă legile și regulile și pe cei care își încalcă promisiunile cu rea-credință, în sens larg și la modul general. Un lucru e suficient de clar: și în România, și oriunde în altă parte, angajații își fac bine treaba și sunt productivi numai când sunt suficiente constrângeri care să nu-i lase să devieze de la obiectivele și interesele organizației.
Sigur, peste tot există un anumit număr de oameni civilizați, pentru care marile principii morale sunt suficient de mult internalizate încât să facă ceea ce trebuie și ce se așteaptă de la ei, doar pentru că „așa trebuie“. Ceilalți, însă, reacționează condiționat doar la teamă și la motivare. Care motivare, fie vorba între noi, e tot un fel de frică, aceea de a nu primi recompensa…
Evident, dacă numărul celor civilizați devine suficient de mare, se poate spera la apariția unui fenomen de contagiune socială care să ducă la o sporire a „concentrației“ de civilizație din grupul respectiv pe cale naturală. Însă nu se pune problema de așa ceva în România în acest moment, și nu se va pune încă mulți ani de acum înainte, așa că acest „mecanism“ nu e de luat deocamdată în calcul. Cu atât mai mult cu cât, de 20 de ani încoace, el funcționează mai degrabă în sens invers: am văzut mai mulți oameni sincer civilizați care „au cedat“, decât necivilizați care au trecut „de partea cealaltă“.
Așadar, atâta vreme cât „managerul privat“ – și orice ar însemna asta – nu va putea să-i dea afară pe cei de rea-credință (în primul rând), pe incompetenți (în al doilea rând) și pe oricine altcineva care nu are ce căuta în organizația respectivă, nu va face cu nimic mai mult decât fac actualii manageri „neprivați“. Dacă oamenilor nu le e frică de consecințele actelor lor, s-a terminat! Imunitatea decretată a funcționarilor publici și a angajaților de la stat, în general, e cel mai mare rău care se poate întâmpla României în acest moment și în acest context. Consecințele nu rămân doar in interiorul instituțiilor și organizațiilor respective, ca în cazul firmelor private, ci ajung la noi toți, ceilalți. Câtă vreme un judecător poate să decidă că un angajat e competent sau nu, sau că merită sau nu un spor, o primă sau o mărire de salariu, Bill Gates nu ar putea să conducă un centru de calcul al unei primării de provincie mai bine decât o face actualul director „de la stat“.
