«Goldman Sachs, căci despre ea este vorba, rămâne un reper fără egal în panoplia capitalismului mondial.»

Imaginaţi-vă o firmă care, la numai câteva luni după ce a primit bani de la guvern, deja începe să-şi facă planuri ca să-i dea înapoi, înainte ca acest lucru să-i fie solicitat. Sau o firmă ca­re‑şi sfătuieşte angajaţii să fie modeşti şi să evite cu orice preţ afişarea ostentativă a propriei prosperităţi. Sau o firmă al cărei director executiv îşi pune public cenuşă în cap şi recunoaşte că întregul sector în care activează a pierdut contactul cu realitatea şi simţul decenţei.

Paradoxul este că toate exemplele de mai sus nu se referă la firme diferite, ci la una singură. Ea nu există doar în imaginaţia exaltată a vreunui scriitor, ci în realitatea cruntă a centrului nervos al capitalismului mondial, pe Wall Street. Este aceeaşi firmă în care angajaţii sunt activ încurajaţi să dea ceva înapoi societăţii şi, prin cuvintele unuia dintre ei, „sunt făcuţi să se simtă prost dacă nu văd cariera lor profesională doar ca un stadiu intermediar către o activitate de serviciu public, în slujba unei cauze“. Nu este de mirare că din rândurile acestei organizaţii au provenit mulţi miniştri, oameni de stat şi simpli funcţionari, care, odată ce şi‑au făcut averile, au trecut în sectorul public cu misiunea de a aduce şi acolo o contribuţie. Chiar dacă acest lucru nu le-a ieşit întotdeauna, le-a ieşit destul de des şi nu e de neglijat faptul că au încercat.

În acest context, s-ar putea să devină cu atât mai paradoxal faptul că nu vorbim despre o firmă care nu produce prea mulţi bani, ci tocmai despre una dintre cele mai eficiente şi mai metodice maşinării a profitului din toate timpurile. Este o entitate ai cărei acţionari obţin un randament adesea ridicol de bun de pe urma fiecărui dolar investit în activele sale. Standardele de performanţă atinse de această organizaţie inspiră un amestec de teamă, furie şi invidie în rândul competitorilor săi. Simplu spus, este o firmă care face ceea ce face mai bine, mai mult şi mai consistent decât rivalii săi – şi face toate aceste lucruri de mai mult timp. Cu alte cuvinte, este una din puţinele companii ale lumii despre care se poate spune că se află într-o categorie aparte, în care nu mai are loc altcineva.

Bineînţeles că nu toate lucrurile care ţin de organizaţia în cauză sunt lapte şi miere. Există în interiorul ei rivalităţi acerbe, o concurenţă nemiloasă şi s-au întâmplat numeroase „asasinări corporatiste“ şi maziliri în­tre personaje înspăimântător de ambiţioase. Prezenţa a numeroşi foşti angajaţi în sectorul public hrăneşte teorii ale conspiraţiei, care sunt pe atât de seducătoare pe cât sunt de nevalidate de realitate. Nu în ultimul rând, faptul că în ultimii ani această firmă nu a fost scutită de aceleaşi greşeli ca rivalii săi reprezintă o mare pată neagră pe o reputaţie în general de invidiat.

Cu toate acestea însă, Goldman Sachs, căci despre ea este vorba, rămâne un reper fără egal în panoplia capitalismului mondial. Nu a început aşa – firma a fost întemeiată ca refugiu al evreilor germani pe care nu voiau să-i angajeze alte firme. Dar ascensiunea sa, valorile pe care le-a cultivat şi standardul de conduită şi performanţă pe care le atinge reprezintă motive esenţiale pentru care sfârşitul capitalismului este departe de a fi iminent.