Se ia cea mai vândută maşină nouă din Europa din ultimii şase ani, se montează o caroserie mai mare, un motor economic, iar rezultatul este Volkswagen Golf Sportsvan.
Volkswagen Golf este cel mai de succes automobil al nemților. În ultimii 30 de ani, modelul Golf a primit de 25 de ori titulatura de cel mai vândut din Europa. În țara noastră, din aproape 630.000 maini Volkswagen înmatriculate la finele anului trecut, 213.000 sunt modele Golf, fie că vorbim de modelul clasic, de Cabriolet, de Country, de Variant sau de Plus. În primele șase luni ale acestui an, Golf este lider la vânzri pentru Volkswagen, cu 773 de uniti înmatriculate, fiind urmat de modelul Passat, cu 553 unități.
Cel mai nou membru al familiei Golf este Sportsvan. Prezentat în premieră la Salonul Auto Frankfurt din 2013, Sportsvan este un model cu un design bazat pe cel al modelului Golf hatchback, însă are o siluetă alungită care îi conferă un aspect sportiv. De ce Sportsvan? Oficialii Volkswagen au dorit să creeze un model care să se adreseze celor care nu doreau un break, care vroiau o mașină cu o poziție mai înaltă la volan, dar care să nu fie SUV. Golf Sportsvan înlocuiește, astfel, modelul Plus. Spre deosebire de acesta, este cu 134 mm mai lung și cu 128 mm mai înalt. La interior, Sportsvan se remarcă prin spațiul generos pentru cinci ocupanți, spațiile de depozitare și volumul portbagajului de 500 de litri. Sportsvan este disponibil în patru variante de motorizare TSI de 1.2 i 1.4 litri, TDI de 1.6 i 2.0 litri și trei variante de echipare Trendline, Comfortline și Highline.
Chiar și pentru varianta de început, clienții primesc sistem de frânare „Multi Collision Brake“, detector de oboseală, sistem monitorizare presiune pneuri, aer condiționat, computer de bord, frână de staționare electronică, sistem start-stop și închidere centralizată cu telecomand. Modelul testat de noi a fost cel de 2.0 litri i 150 CP, în echiparea Comfortline, care include, în plus, volan piele, măsuțe pe spătarele scaunelor față, cotieră centrală spate, cruise control sau sistem de protecție „pre-crash“. Revenind la interior, nemții au folosit materiale de calitate, iar dacă pe bord au încercat să pstreze un aspect cât mai curat, pe volan au înghesuit nu mai puțin de 18 butoane.
Cel mai rapid monovolum
În ceea ce privește motorul și ținuta de drum, Golf Sportvan ofer cuplu la turații joase și lasă o impresie plăcută, care te duce cu gândul la un model compact și mai puțin la o mașină de familie. Direcția este precisă ca un ceas elvețian, iar suspensia este reglată pentru confort.
Cei 150 de cai putere își fac simțită prezența la fiecare apăsare mai energică a pedalei de accelerație. Golf Sportsvan ajunge de la 0 la 100 km/or în 9,2 secunde, fiind extrem de rapid pentru o main de familie și atinge o viteză maximă de 210 km/h. Legat de consum, cel oficial este de 4,8 litri/100 km. Mergând doar în oraș, și în special în perioadele cele mai aglomerate, am înregistrat un consum de 6,9 litri/100 km.
Lista de opționale pentru mașina este lungă, iar printre cele care s-au regăsit pe modelul testat și care ne-au impresionat se numără farurile Bi-Xenon cu ajustare dinamică a fasciculului luminos în funcie de viteză, oglinzile exterioare rabatabile electric cu iluminare în dreptul portierelor față și înclinare oglindă pasager la cuplare marșarier, sistemul Blind Spot Assist, care îl avertizeaz pe șofer că are o mașină în unghiul mort al oglinzilor, dar și Rear Park Alert, pentru protejarea la ieșirea cu spatele din parcare. Volkswagen Golf Sportsvan a primit cinci stele la testele EuroNCAP, iar printre concurenți se numără Mercedes-Benz B-Klasse, Ford C-Max sau Opel Meriva. Golf Sportsvan are un preț de pornire de 17.000 de euro, iar varianta de top cost peste 30.000 de euro.