Preşedintele american Barack Obama şi-a început duminică vacanţa de o săptămână pe o insulă exclusivistă din Massachusetts cu hobby-ul său preferat, golful, relatează Associated Press.
Obama a petrecut mai mult de cinci ore la clubul de golf Farm Neck, în prima sa ieşire pe insula Martha’s Vineyard, unde a ajuns sâmbătă, împreună cu soţia sa Michelle.
Preşedintele a jucat golf cu consilierul Marvin Nicholson, cu bucătarul de la Casa Albă Sam Kass şi cu Robert Wolf, un consultant de pe Wall Street care l-a consiliat în privinţa chestiunilor financiare. Mai târziu, Obama şi soţia sa Michelle s-au alăturat unor prieteni pentru o cină la un restaurant franţuzesc cu specialităţi de mare, Sweet Life Cafe.
Obama îşi petrece cu regularitate concediile pe această insulă, însă este pentru prima dată când stă în locuinţa din Chilmark al unui prieten din Chicago şi donator democrat, David Schulte. Liderul de la Casa Albă nu a mai putut sta la reşedinţa la care se caza de obicei, Blue Heron Farm, deoarece proprietatea a fost vândută la începutul acestui an.
Casa Albă a precizat că Obama nu intenţionează să aibă vreo intervenţie publică, dar că va fi informat zilnic despre problemele de securitate naţională şi chestiunile interne.
Sursa: Agerpres