Iar eu susțin cu toată tăria că omul are dreptate. Făcuți ciuciulete de ploaia de mizerii care se revarsă zilnic prin toți pixelii ecranelor LCD la care privim știrile de seară – conform ultimelor estimări, mai mult de 10% din gospodăriile de la noi beneficiază de cel puțin un televizor modern – am uitat să ne evaluăm corect situația nivelului de trai și, mai ales, am uitat de unde am plecat. Aici intervin cifrele statistice oferite în analiza din acest număr al ziarului nostru care arată o imagine cu totul diferită a situației românilor decât cea care răzbate din sinteza unei zile mohorâte din viața lui Mihai Gâdea.
Respectiv, dacă în 2002  PIB-ul per capita era de 7.250 de dolari, acesta este estimat a atinge 12.200 de dolari anul acesta, variația reprezentând un plus de 68%. Sigur, acestea sunt date macroeconomice, veți spune, ele nu se simt ca atare în buzunarele oamenilor. Să luăm atunci salariul mediu care, în perioada similară, a crescut de la 100 de euro la aproape 350 de euro. Adică s-a mărit cu 250%. Deci nivelul veniturilor populației a crescut într-un ritm cu mult mai accelerat decât acela al economiei. Altfel spus, trăim chiar mai bine decât merităm dacă ne raportăm la eficiența muncii și la forța economiei noastre.

Îmi amintesc de cărțile de istorie după care am învățat la școală și de celebra perioadă de glorie a României interbelice, frântă în plin avânt de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Cinci ani de creștere economică (1934 – 1938) care au constituit pentru mult timp cea mai bună perioadă a unei țări intrate în familia europeană odată cu domnia lui Carol I. Prin comparație, anii 2000, poate cu excepția ultimilor doi, au marcat o evoluție extraordinară a țării noastre. Clădiri moderne, drumuri, centre comerciale, magazine de lux, limuzine, stadioane sau terminale aeriene au apărut și la noi, majoritatea construite cu bani veniți din afara țării. Suntem membri ai Uniunii Europene și călătorim cu buletinul la Paris sau la Londra.
Recenta criză a datoriilor suverane a scos la lumină un grad de stabilitate al țării noastre incomparabil mai mare decât al problematicelor PIIGS, fapt recunoscut de toate autoritățile financiare internaționale în frunte cu FMI. Aceasta este realitatea obiectivă a cifrelor, iar ea nu poate fi contrazisă nici măcar de logica ușor fracturată cu care „ne încântă” Andreea Crețulescu. Cred că ne-am obișnuit prea tare să vedem doar ce-i rău și nu funcționează, uitând să observăm și lucrurile bune care ni se întâmplă. Măsurile luate de actualul guvern, fie ele bâlbâite, ușor împiedicate și uneori incoerente, au dus țara în direcția bună, iar rezultatele încep să se vadă. Păcat că primii care le recunosc și care se vor bucura de ele vor fi tot investitorii străini, fiindcă ai noștri par a fi adormit uitându-se la Antena 3.

Claudiu Șerban, redactor-șef