Good-bye, Microsoft!

Gata! E suficient! Mi-a ajuns! Vreau altceva! Nu de puţine ori vi s-a întâmplat să-i auziţi pe oamenii din jurul dumneavoastră spunând aceste vorbe. Şi, mai mult ca sigur, v-aţi mirat când aţi văzut că timpul trece şi nimeni nu schimbă nimic. Până la urmă, de la gând la vorbă şi apoi la faptă este drum lung.Nu este cazul lui Silviu Hotăran. Timp de 12 ani a fost unul dintre cei mai apreciaţi manageri ai Microsoft. Anul trecut, s-a gândit că este timpul să înceapă o a

Gata! E suficient! Mi-a ajuns! Vreau altceva! Nu de puţine ori vi s-a întâmplat să-i auziţi pe oamenii din jurul dumneavoastră spunând aceste vorbe. Şi, mai mult ca sigur, v-aţi mirat când aţi văzut că timpul trece şi nimeni nu schimbă nimic. Până la urmă, de la gând la vorbă şi apoi la faptă este drum lung.

Nu este cazul lui Silviu Hotăran. Timp de 12 ani a fost unul dintre cei mai apreciaţi manageri ai Microsoft. Anul trecut, s-a gândit că este timpul să înceapă o afacere pe cont propriu. A spus ce are de gând să facă şi nimic nu l-a putut opri din drumul pe care şi l-a ales. De altfel, acesta este şi motivul pentru care a avut, dintotdeauna, succes. Hotăran şi-a început cariera la Microsoft ca general manager încă de la înfiinţarea filialei din România, în 1996. În 2004, a fost numit general manager al Microsoft South-East Europe, responsabil pentru dezvoltarea afacerilor în zece ţări. Acum, sin­gura lui preocupare este firma de consultanţă în management pe care a înfiinţat-o anul trecut.

SUBIECTELE EMISIUNII:

CULISELE ECONOMIEI
Bilete de avion cu un euro. Nu, nu este o glu­mă. Asemenea oferte pot fi găsite pe site-urile unor companii aviatice. Cum de îşi permit acestea un asemenea preţ? Cum de nu dau faliment? Răspunsuri la aceste întrebări aflaţi duminică, în cadrul rubricii „Culisele economiei“.

TRENDURI
Când vine vorba despre sănătate, banii chiar nu contează. La acest lucru s-au gândit şi proprietarii unuia dintre puţinele spitale de lux din România. Oferă cele mai bune servicii de pe piaţă, dar şi banii pe care îi primesc sunt pe măsură. „Abonamentul la noi e de zece ori cât cel  mai scump abonament de servicii medicale din România. Pleacă de la 150 euro pe lună, şi se adresează numai anumitor companii care doresc să le ofere managerilor lor un pachet special de beneficii, şi poate să ajungă şi la 400-500 euro pe lună“, a spus, reporterilor Capital TV, Dorian Schwartz, directorul spitalului.

CLASAMENTE ŞI OPINII
Tăieri de costuri. Reduceri de personal. Incapacitate de plată. Faliment. În vremuri de criză, cele mai multe companii se luptă să supravieţuiască. A demara o nouă afacere în această perioadă, pare de domeniul fantasticului. Şi totuşi, se poate! Duminică, la „Clasamente şi opinii“, vedeţi un top al celor mai bune cinci start-up-uri în perioadă de criză.